Amazonul, fluviul cu cel mai mare debit din lume și cu cel mare bazin hidrografic de pe Terra, a fost numit după un trib misterios de femei războinice care i-au atacat pe conquistadorii spanioli în secolul al XVI-lea. Cronicarii au scris despre ferocitatea și priceperea acestora în luptă.

Expediția lui Orellana FOTO ancient origins.net

În secolul al XVI-lea, marile puteri maritime ale Europei se întreceau în descoperirea de noi teritorii și întemeierea de colonii în America, un continent abia descoperit de Cristofor Columb în anul 1492. Americiile au atras valuri întregi de conquistadori, oameni dornici de aventură, dar mai ales de dorința de a se îmbogăți. Toți visau la comorile uriașe ascunse în junglele de nepătruns ale Americii de Sud sau Centrale. Legendele circulau cu viteza fulgerului atrăgând tot mai mulți aventurieri în „Lumea Nouă”. Acești războinici ai Europei însetați de aur au intrat în contact cu numeroase populații și triburi indigene. Una dintre cele mai misterioase întâlniri ale conquistadorilor pe continentul american a fost cu o populație misterioasă de femei războinice. Acestea i-au pus pe fugă pe aventurierii europeni, provocând numeroase pagube. Impresionat de aceste femei care-i aduce aminte de legendele amazoanelor din mitologia greacă, comandantul expediției a denumit fluviul recent descoperit, Amazon, ținutul femeilor războinice. Numele fluviului a rămas, nu însă și triburile amazoanelor care populau junglele sud-americane. Misterul acestor triburi de femei a rămas neelucidat până astăzi.

În căutarea lui „El Dorado”, paradisul din inima junglelor sud-americane

Povestea femeilor războinice din junglele Amazonului este strâns legată de viața și aventurile lui Francisco de Orellana, un conquistador spaniol din secolul al XVI-lea. Acesta s-a născut în anul 1511, în orașul Trujillo, în vestul Spaniei de astăzi, pe atunci parte a Regatului Castiliei. Francisco s-a născut într-o familie de nobili spanioli, într-o epocă în care febra Americilor a cuprins întreaga Spanie. În anul 1492, Cristofor Columb descoperise un nou continent, încercând să găsească un drum mergând către vest pe Oceanul Atlantic, către India. Noile descoperiri au adus un mare prestigiu Spaniei și au dat naștere unui adevărat val de expediții către noile teritorii.

Sute de nobili spanioli au devenit conquistadori, înarmând armate întregi pentru a revendica pentru coroana spaniolă noi noi teritorii. În plan personal, ei căutau comorile despre care vorbeau legendele scornite de primii exploratori și visau să-și întemeieze propriile regate în aceste ținuturi bogate și care nu aparțineau nimănui. Conquistadorii, cuprinși de febra aurului și a cuceririlor, au măcelărit populații întregi de indigeni, au distrus regate și civilizații întregi. În această lume a crescut Francisco de Orellana iar visul său încă din copilărie era să devină un conquistador faimos, la fel ca vărul său, Francisco Pizzaro, cel care cucerise Imperiul Incaș pe coasta de vest a Americii de Sud. Visul i s-a împlinit atunci când în adolescență, în 1527, este luat în Lumea Nouă de Francisco Pizzaro.

În America de Sud, Francisco de Orellana devine un conquistador veritabil. Partricipă la expedițiile din Nicaragua și mai apoi se alătură vărului său, Francisco Pizzaro, în Peru, în luptele contra altui conquistador spaniol, Diego de Almagro. Pentru contribuția și calitățile sale deosebite de comandant și luptător, Orellana este numit guvernator al provinciei La Culata. Cu această ocazie, el reface orașul Guayaquil. Visul lui de Orellana era însă explorarea junglelor amazoniene. Aflase de la localnici că acolo s-ar afla El Dorado, un ținut al aurului și al bogățiilor nemăsurate. Evident, era o poveste scornită de localnicii peruvieni pentru a scăpa de conquistadori, care sperau ca aceștia să se aventureze în junglă însetați de averi și să-și lase oasele acolo, uciși de natură și de triburile sălbatice care populau acel vast teritoriu verde. Francisco de Orellana era fascinat de aceste povești și aștepta un moment prielnic pentru a face o expediție în junglele de la poalele Anzilor.

„Iadul Verde” și una dintre cele mai importante descoperiri

Șansa de a participa la o asemenea expediție s-a ivit în anul 1540, atunci când Gonzalo Pizzaro, fratele lui Francisco Pizzaro, a fost numit guvernator la Quito (capitala Ecuadorului de astăzi). Odată cu Gonzalo Pizzaro sosea în Quito și de Orellana, care era unul dintre locotenenții săi. În cele din urmă, Pizzaro primește ordinul de a descoperi noi teritorii, în special misteriosul „Ținut al Scorțișoarei”, care s-ar fi aflat undeva în zona de est, în mijlocul junglei amazoniene. Pizzaro pleacă cu peste 200 de spanioli și aproximativ 4000 de băștinași ghidându-se după poveștile localnicilor. La ieșirea din munți, Pizzaro mai rămâne cu doar 1000 de băștinași și aproximativ 80 de spanioli.

De Orellana fusese trimis să aducă un detașament de cavalerie și îl ajunge din urmă pe Gonzalo Pizzaro abia după o lună. Când forțele combinate ale celor doi ajung la râul Coca, afluent al fluviului Napo, Gonzalo Pizzaro hotărăște să rămână pentru a asista la construirea unei nave de transport a răniților și a proviziilor, în timp ce-l trimite pe de Orellana pe râul Coca pentru a explora în continuare. Înțelegerea era ca atunci când Francisco de Orellana va descoperi gurile fluviului să se întoarcă la Pizzaro și să raporteze. Odată ajuns la confluența cu fluviul Napo, oamenii lui de Orellana îl anunță că se vor răscula dacă conquistadorul nu va continua expediția. Practic, nu l-au lăsat să se întoarcă înapoi. De Orellana este numit comandant al noii expediții și pornește să descopere și să revendice noi teritorii pentru Carol Quintul, regele Spaniei.

Echipajul lui de Orellana era format din 50 de spanioli, printre care și renumitul călugăr dominican Gaspar de Carvajal, un cronicar important al vremurilor sale. Trupele lui Orellana erau destul de bine echipate, inclusiv cu archebuze și arbalete. În cele din urmă conquistadorul pleacă să navigheze pe Amazon, fiind primul european care descoperă acest fluviu și care reușește să-l parcurgă complet până la vărsarea în Atlantic. A fost însă un drum infernal, marcat de foamete și epuizare, în condițiile în care au fost atacați în repetate rânduri de indigenii de pe maluri, în special de cei din tribul Omagua și mai apoi de tribul Machipari. Pe 3 iunie 1542, Orellana ajunge la Rio Negro. Abia pe 26 august 1542, Francisco de Orellana reușește să ajungă la Atlantic. Era o realizare incredibilă. Inițial, Amazonul a purtat numele de Rio Orellana.

Misterioasele femei războinice din inima junglei

În timpul călătoriei sale pe Amazon, Francisco de Orellana și mica sa forță expediționară au întâlnit o populație misterioasă de femei războinice. Despre ele a scris inclusiv călugărul dominican Gaspar de Carvajal. Totul s-a petrecut după ce spaniolii reușiseră să dea de populații pașnice de unde s-au aprovizionat și au reușit să termine corabia principală. Când au ajuns în regiunea Machiparo, norocul spaniolilor s-a schimbat. Au fost întâmpinați cu ostilitate și valuri de săgeți.

„Pe doisprezece mai au ajuns în provincia Machiparo, care este dens populată și condusă de un alt șef pe nume Aomagua. Într-o dimineață au descoperit mai multe canoe, pline de indieni războinici, cu scuturi mari făcute din piei de șopârle și dantas/tobe care băteau, și strigau, amenințând că îi vor mânca pe creștini”, scria Antonio Herrera despre călătoria lui Orellana. În timp ce se luptau cu indigenii, spaniolii au observat grupuri de femei războinice care i-au atacat brutal cu arcuri și săgeți. Erau femei cu o constituție atletică, bine pregătite pentru luptă. Aveau și dexteritate deosebită, reușind să rănească patru spanioli, inclusiv pe călugărul dominican. Mărturiile indică faptul că aceste femei aveau pielea albă ca fildeșul. După ce au reușit să scape de atacul femeilor și, mai ales, de urmărirea indigenilor în canoe, spaniolii au făcut un popas la confluența cu un râu numit Tapajos. Aici, Francisco de Orellana l-ar fi tras de limbă pe un indigen luat prizonier. Acesta ar fi povestit că acele femei războinice trăiau în junglă în numai puțin de 70 de așezări. Acolo, ele refuzau căsătoria și aveau relații doar de natură sexuală cu prizonierii luați din diferite triburi. Băieții care se nășteau din aceste legături erau alungați. Doar fetele erau păstrate pentru a fi antrenate ca războinice.

Tot de la indigeni, Orellana a aflat că aceste femei dețineau averi considerabile și că se închinau la un zeu al soarelui. La rândul său, Cristobal de Acuna, un alt explorator și misionar creștin, a vizitat aceeași regiune în 1637 și a confirmat poveștile despre amazoanele din junglele Americii de Sud. Acesta a descris un lac mistic numit Parime, acolo unde femeile războinice culegeau sare și pietre prețioase. Totodată, Sir Walter Raleigh a efectuat o expediție în Guyana în 1595 și a pomenit la rândul său despre aceste femei războinice. „Ele însoțesc bărbații doar o dată pe an și timp de o lună. Am dedus din relatarea lor că ar fi luna aprilie. În acea perioadă se adună toți regii ținuturilor și reginele amazoanelor, iar după ce reginele au fost alese, restul trag la sorți cine să le devină parteneri. În acea lună ospătează, dansează, iar la sfârșitul lunii pleacă toate în provinciile lor. Dacă concep și nasc un fiu, îl returnează tatălui; dacă are o fiică, o hrănesc și o păstrează, iar toate cele care au fiice trimit un cadou procreatorilor”, preciza acesta. Deocamdată, aceste femei războinice au rămas un mare mister. Francisco de Orellana a numit fluviul descoperit Amazon , amintind de femeile războinice pe care le-a întâlnit.