Misteriosul decret semnat de Putin joi seară, prin care ordonă să fie recuperate proprietăţile din străinătate ale Imperiului Rus şi ale Uniunii Sovietice

Un decret al liderului rus Vladimir Putin, publicat joi seară, alocă fonduri pentru o unitate de stat a cărei sarcină este să caute proprietăţi în străinătate şi să se asigure că drepturile de proprietate ale Rusiei sunt înregistrate, relatează Bloomberg, citată de News.ro.

Documentul nu indică mărimea bugetului pentru această operaţiune sau ce tipuri de proprietăţi sunt căutate.

Deşi nu este clar ce a determinat ordinul, este puţin probabil ca interesul lui Putin pentru fostele posesiuni imperiale să atenueze îngrijorările legate de ambiţiile sale în rândul statelor vecine, după ce invazia Rusiei în Ucraina a dat peste cap securitatea europeană, notează Bloomberg.

La apogeul său, Imperiul Rus era extins pe teritorii ale Poloniei moderne şi ale statelor baltice Estonia, Letonia şi Lituania, precum şi ale Finlandei. Acesta s-a dizolvat sub presiunea Primului Război Mondial şi a revoluţiei bolşevice din 1917, condusă de Vladimir Lenin, ceea ce a marcat naşterea statului comunist.

Uniunea Sovietică, formată în 1922, a acoperit o mare parte din fostul teritoriu al imperiului, cu excepţia Poloniei şi Finlandei, până la prăbuşirea sa în 1991, când republicile constitutive din ţările baltice, Caucaz, Asia Centrală, precum şi Moldova, Ucraina şi Belarus au devenit independente.


populare
astăzi

1 Ce se întâmplă în Rusia? / Anomaliile observate de un corespondent din presa occidentală

2 „Jocurile din jurul lui Bolojan scufundă România” / Traian Băsescu, atac dur la clasa politică

3 Degringoladă în PSD / „Nu mă văd într-un partid cu Sorin Grindeanu la conducere. Uită-te în sondaje: cel mai mare partid este AUR”

4 Experiență de coșmar pentru o familie într-un resort din Hurghada, Egipt: dezastrul găsit în hotelul pentru care a plătit 4.000 de euro

5 Eugen Tomac ar fi fost propus premier de Nicușor Dan în fața partidelor. Președintele are și o variantă alternativă