Pe teritoriul actual al României a existat un loc legendar al abundenței, renumit pentru recoltele bogate de grâne, miere și alte produse agricole. Numele său era Jaleș și este considerat primul județ atestat din istoria românilor, având un rol economic important în epocă. A dispărut din istorie acum câteva sute de ani.

În ținuturile Gorjului se afla misteriosul Jaleș FOTO Claudiu Fiu

Vechile documente arată că în zona Gorjului de astăzi, a existat acum câteva sute de ani un loc misterios numit Jaleș. A fost primul județ românesc atestat vreodată în istorie. Conform documentelor vremii erau un loc unde curgea laptele și mierea. Adică era foarte bogat în produse agricole indicând o prosperitate deosebită a ținuturilor românești de la sud de Carpați. Nu în ultimul rând, în vechiul județ Jaleș se afla și unul dintre cele mai importante centre culturale medivale românești. Acest județ a dispărut din anale, la jumătate secolului al XV - lea, din motive puțin cunoscute.

Jaleș, locul abundenței sud-carpatice

Pe 3 octombrie 1385, Dan I, domnul Țării Românești confirmă mănăstirii Tismana dania sa din judeţul Jaleşului. „Şi mai întâi am dăruit acestei mai sus-zise mănă­stiri grâul din judeţul Jaleşului patru sute de găleţi pe fiecare an”, se arată în danie. Mai târziu, dania este reînoită de Dan I, de Mircea cel Bătrân dar și alți voievozi până la mijlocul secolului al XV-lea. Acest județ al Jaleșului apare în numeroase documente medievale.

Așa cum arată lista bunurilor dăruite mănăstirii Tismana, județul Jaleș aflat în Valahia medievală a secolului al XIV lea și până la jumătatea secolului al XV lea era un loc al prosperității. Capabil să ofere cantități mari de grâu, dar și alte produse agricole era o adevărată cămară a țării. Iată ce putea oferi, conform documentelor. „Şi am dăruit şi pe râul Jaleşului la Dăbăceşti nucii copaci toţi, apoi de la casa domniei mele, pe fiecare, 10 burdufe de brânză, 10 caşcavale, 10 pături şi 10 postavuri pentru îmbrăcăminte şi zece postavuri pentru încăl­ţăminte iar miere şi ceară, pe măsură, cât va aduce anul", se arată în dania lui Dan I, către mănăstirea Tismana.

Cu alte cuvinte, județul era capabil să susțină și comunitatea de călugări de la Tismana, dar și un flux comercial important. Era un ținut al nucilor și al grâului. Nu lipseau nici turmele de oi și cirezile de vaci. „Pe plan economic, în documentul din 3 oct. 1385, prin care Dan I, dăruieşte anual mănăstirii Tismana câte 400 de găleţi de grâu din dijma domnească, ni se dă o imagine clară asrupra răspândirii culturii grâului, precum şi a cantităţii recoltelor la sfârşitul sec. XIV. Totodată, reiese că producția anuală de grâu a judeţului Jaleş era de cel puţin 4000 de găleţi sau aproximativ 3600 hl”, preciza Vasile Cărăbiș în „Județul Jaleșului”. Totodată zona era foarte bogată în pomi fructiferi.

Livezile îmbrăcau dealurile, iar nucii reprezentau cea mai importantă bogăție pomicolă. De aici și preparatele din miez de nucă care ar fi făcut furori chiar și dincolo de Carpați până în regatul Ungariei. „Coşuriie cu fructe erau darea cuvenită domniei de la toate satele. Pomicultura s-a dezvoltat mai cu seamă în regiunea deluroasă a judeţului, unde pământul îi este mai prielnic, decât culturii cerealiere. Dintre pomii fructiferi din judeţul Jaleş, nucii sunt cunoscuţi documentar încă de la sfârşitul sec. XIV”, precizează același autor. Tocmai datorită acestei abundențe, Jaleșul era un mare hub economic al Valahiei. Primul mare centru comercial al țării sugerează capacitățile economice ale regiunii. Mai precis, cei din Jaleș puteau face postavuri de toate felurile, creșteau turme întregi de oi, cirezi de vite, dispuneau de livezi pe suprafețe întinse dar și culturi cerealiere de mare capacitate, pentru aceea vreme.

Se spune că cei din Jaleș puteau înjuga și 12 boi la plug. Rutele comerciale duceau din Valahia, peste munți, în Transilvania și mai departe în Regatul Ungariei. Cele mai de preț bunuri erau atât postavurile dar și nucile, grâul, brânza, cașcavalul și animalele vii. „Strâns legată de agricultură în evul mediu era creşterea vitelor, una din marile bogăţii ale judeţului: caii, boii, oile, porcii, erau numeroşi şi se puteau exporta în special pe valea Jiului în Transilvania”, adaugă Vasile Cărăbiș.

Primul județ din istoria românilor și cele mai vechi sate românești

Prima întrebare se pune, unde era acest misterios județ al Jaleșului? Ei bine, nimeni nu știe cu exactitate. Specialiștii speculează totuși, având în vedere menționare mănăstirii Tismana, că Jaleșul se afla în regiunea de deal și munte a actualului județ Gorj. Acesta ar fi fost compus din satele Ploștina, Cireșelu, Godinești, Strunba, Arcani, Tămășcești, Bălești, Rasova, Ceaur, Valea Largă, Tismana, Dușești, Sârbișori și Podeni.

„După enumerarea acestor sate se deduce că judeţu Jaleşului, dacă nu în total, dar în cea mai mare parte era aşezat în dreapta Jiului întinzându-se în apus dincolo de Motru şi Baia de Aramă. Judeţul Jaleşului neavând o individualitate geografică destul de puternică, asupra lui s-a întins autoritatea de la Jiu, numit mai târziu Târgu-Jiu care va fi capitala noului judeţ al Jiului de Sus”, se arată în „Județul Jaleș”.

Având în vedere anul în care este pomenit în documente, județul Jaleș este primul județ românesc atestat vreodată în documente, iar satele sale cele mai vechi așezări rurale românești cunoscute vreodată în documente. „Satele şi târgurile în această zonă subcarpatică sunt fă­ră îndoială, dintre cele mai vechi aşezări din ţară”, preciza Vasile Cărăbiș. Același autor susține că numele județului ar fi de origine traco-getică. „Judetul Jaleş sau Jaleşului, în forma genitivă, după cum apare în documente, şi-a luat numele, evident, de la râul Jaleş, monument al naturii. Numele Jaleşului e traco-getic”, spune Cărăbiș, cunoscut istoric și etnograf din zona Gorjului.

Locul de stăpânire al primului „-escu”

Aceste ținuturi ale Jaleșului, așa cum arată daniile domnitorilor, dar și alte documente ale vremii, erau fieful boierilor Dăbăcești. Locul era ferit de invazii, de războaie, extrem de abundent, locul perfect de reședință boierească și centru comercial. „Pe timpuri de restrişte , aici între culmile dealurilor acoperite cu păduri mari, care merg până Ia munte, viaţa era mai sigură. Nu în zadar boierii Dăbăceşti şi-au ales reşedinţa aici pe Jaleş. Importanţa acestei aşezări de pe Jaleş a continuat peste secole”, adaugă Cărăbiș în aceeași lucrare. Conacul și centrul stăpânirii boierilor Dăbăcești asupra acestui ținut al abundenței de la Jaleș se afla în localitatea, atestată documentar la aceea vreme, „Dăbăceștii pe Jaleș”, menționată prima dată tot în 1385.

Cel mai celebru reprezentant al familiei era Dumitru Dăbăcescu, așa cum arată Cărăbiș, primul „-escu” din istoria românilor. „Oameni influenţi care au impus numele lor vechiului sat Runcu cu vestitele sale nuceturi şi desigur aici a fost şi capitala judeţului Jaleş. Dăbăceştii pe Jaleş au jucat un rol politic şi economic la sfârşitul secolului al XIV lea şi începutul secolului al XV lea”, se arată în „Județul Jaleș”.

Acest teritoriu binecuvântat al Dăbăceștilor a dispărut la mijlocul secolului al XV-lea, ultima mențiune fiind cea din timpul lui Iancu de Hunedoara. Important este faptul că în Jaleș se afla și mănăstirea Tismana, unul dintre cele mai importante centre ecleziastice și cultural medievale românești.