Misterul din jurul morții Cameliei Tișe, imediat după ce s-a întors din vacanța exotică

Fosta soție a președintelui Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe, a fost găsită moartă în dimineața zilei de luni, 5 februarie, în apartamentul ei din Cluj-Napoca. Femeia avea doar 47 de ani.

Echipajul de ambulanță a confirmat decesul la fața locului.

„La data de 5 februarie, în jurul orei 08.50, Poliția municipiului Cluj-Napoca a fost sesizată despre faptul că într-un imobil din municipiu a fost găsită decedată o femeie, de 47 de ani.

Ajunși la domiciliul femeii, polițiștii, împreună cu un echipaj medical, au confirmat cele sesizate, fiind demarate cercetările pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care a avut loc decesul”, a transmis IPJ Cluj.

Printre cauzele decesului se ia în calul și o posibilă infecție cu virusul care produce malaria, ținând cont că femeia se întorsese de câteva zile dintr-o vacanță exotică, în Tanzania și Zanzibar.

Conform unor surse, citate de Foaiatransilvana.ro , angajații de la Medicină Legală. dar și polițiștii prezenți au purtat măști de protecție tocmai pentru a evita infecția cu un astfel de virus.

Malaria este o boală infecțioasă transmisă de țânțarul Anopheles, care se manifestă prin friguri puternice și intermitente.


populare
astăzi

1 Amenzi de până la 50.000 de lei pentru renovarea băii sau a bucătăriei fără acte

2 Hopa, ce avem noi aici? / „Familistul” Daniel Băluță, surprins la PSD luxury-show cu una de 27 de ani pe care a pus-o deja șefă la stat

3 Cinism la PSD / Adrian Năstase cere taxe de solidaritate după luxury-show-ul de la Timișoara

4 Tulburări politice europene – un român care câștigă 77.000 de dolari pe lună a atras atenția

5 Omul care îl ține în șah pe Dominic Fritz: cine controlează de fapt USR