În anii ’40, Mănăstirea Brâncoveanu din Munții Făgăraș devenise locul „fenomenului Arsenie Boca”, iar duhovnicul ei de atunci atrăgea mulțimi de pelerini în jurul acesteia. Faima călugărului auster legat de aceste locuri continuă să atragă numeroși credincioși și în prezent la mănăstire.

Mănăstirea Brâncoveanu (video) din localitatea Sâmbăta de Sus (județul Brașov) a fost ridicată la sfârșitul secolului al XVII-lea, de familia domnitorului Constantin Brâncoveanu.

Aflată la poalele Munților Făgăraș, în vecinătatea orașului Făgăraș, mănăstirea impresionează prin arhitectura sa, fiind singurul astfel de lăcaș istoric construit în regiunea Transilvaniei în stil brâncovenesc.

Arsenie Boca la Mănăstirea Brâncoveanu

Însă popularitatea pe care mănăstirea a căpătat-o în ultimele decenii i s-a datorat în mare măsură părintelui Arsenie Boca (1910 - 1989), fostul stareț al acesteia din anii ’40.

După ce, în 1939, trăise mai multe luni de călugărie la mănăstirile de pe Muntele Athos, tânărul diacon Arsenie Boca a devenit călugăr și apoi stareț al Mănăstirii Brâncoveanu. Apreciat pentru talentul său artistic, dar și pentru „harul” său de a le vorbi pelerinilor, Arsenie Boca a câștigat în scurt timp inimile credincioșilor, inclusiv ale membrilor Casei Regale a României, care frecventau așezarea, și ale altor personalități ale epocii.

La începutul anilor ’40, faima sa de călugăr evlavios a creat în jurul acestuia un adevărat fenomen. Duhovnicul de la Sâmbăta de Sus a fost arestat în vara anului 1945, pentru presupuse legături cu Mișcarea Legionară.

Cu excepția unor delațiuni, în care era prezentat ca fiind „un înfocat legionar şi credem că face parte chiar din conducerea clandestină legionară”, documentele păstrate în arhivele statului arătau că acesta nu făcuse propagandă politică și nici nu avusese legături apropiate cu legionarii.

„Numitul preot n-a fost dovedit că face propagandă antiguvernamentală de la om la om şi nici că este în strânsă legătură cu elementele reacţionare maniste. Face însă o intensă propagandă religioasă la Mănăstirea Brâncoveanu, din Sâmbăta de Sus, unde este vizitat de foarte multă lume, în majoritate însă de diferite persoane suferinde, zvonindu-se că preotul Arsenie are darul de a vindeca şi de a preciza viitorul celor credincioşi“, se arată într-o notă informativă a Siguranței statului, din 1945, păstrată la Arhivele CNSAS.

Fenomenul „Arsenie Boca”

În declarația autobiografică dată anchetatorilor, în 1945, din arestul Siguranţei din Râmnicu Vâlcea, Arsenie Boca explica originile „fenomenului Arsenie Boca”.

„Într-o iarnă, probabil prin 1941, ne trezim cu o avalanşă de oameni de toate vârstele şi treptele, năpădindu-mă să stau de vorbă cu ei despre necazurile lor. Aci m-am trezit să fac duhovnicie cu oamenii, deşi nu eram preot. Ştiam că tot ce păţesc oamenii li se trage de pe urma greşelilor sau păcatelor. Aşa m-am văzut silit să primesc preoţia şi misiunea majoră a propovăduirii lui Hristos-Dumnezeu adevărat şi Om adevărat. Asta îmi este toată misiunea şi rostul pe pământ, pentru care m-a înzestrat cu daruri – deşi eu sunt nevrednic. Pentru asta sunt solicitat în toate părţile, ca să propovăduiesc iubirea lui Dumnezeu şi sfinţirea oamenilor prin iubire. De alte gânduri şi rosturi sunt străin”, scria Arsenie Boca, în declarația din 1945.

Arsenie Boca a mai slujit la mănăstirea din Munții Făgăraș până în 1948, când a fost arestat din nou și „exilat” la Mănăstirea Prislop, un loc care la acea vreme era într-o stare de părăsire. Autoritățile regimului comunist l-au pus sub urmărire, iar mulți dintre cei care frecventau așezarea din Țara Hațegului îl iscodeau pe călugărul care se izolase treptat de pelerini.

Informaţiile furnizate de rețeaua de informatori din jurul mănăstirii au dus la arestarea sa în ianuarie 1951. După un an şi jumătate de detenţie, în 1952, Arsenie Boca s-a întors la Prislop, dar a fost în continuare urmărit de colaboratorii Securităţii. Unii dintre apropiați ofereau informații Securității despre activitatea lui, explicând la rândul lor cum a apărut în anii ’40 „fenomenul Arsenie Boca”.

„Faima lui de călugăr riguros, de om al lui Dumnezeu, mersese până la marginea ţării. Lumea venea nebună spre el. El a cultivat acest cult al personalităţii şi călugărului Arsenie – aşa îl chema în călugărie – a ajuns om mare, renumit în toată ţara. Era în timpul războiului. Dureri, necazuri şi suferinţe erau multe. Ţăranii şi intelectualii veneau cu sutele, cu miile, de pretutindeni, să-l vadă, să-l audă, să stea de vorbă cu „sfântul” de la Sâmbăta. Trecea în faţa mulţimilor drept cunoscător al tainelor omului şi făcător de minuni”, îl descria un fost apropiat, cu pseudonimul Nicoară Iulian, într-o notă informativă din 1964, păstrată în arhivele fostei Securități comuniste.

Acesta adăuga că Arsenie Boca ducea la mănăstirea din Făgăraș o viaţă extrem de severă și se arăta riguros şi exagerat în pretenţii de viaţă curată, de post și de rugăciune.

„Pentru sine a început să scobească în stânca muntelui, la înălţimi mari, o celulă, unde voia să se retragă şi să trăiască izolat de lume”, adăuga informatorul.

Nu a recunoscut vreodată că a fost atașat de Mișcarea Legionară

În anul 1955, Arsenie Boca a fost din nou arestat sub pretextul unor presupuse legături cu membrii Mișcării Legionare. A fost acuzat pentru „omisiunea de denunț“ a legionarului Nicolae Bordașiu, căutat de autorități, pe care îl adăpostise la mănăstire, iar ulterior a fost condamnat la șase luni de închisoare. Din 1959, a fost silit să părăsească Mănăstirea Prislop (video) și să renunțe la activitatea preoțească, rămânând angajat ca pictor în Atelierele Patriarhiei din București.

În ciuda presiunilor exercitate asupra lui, Arsenie Boca a negat întotdeauna apartenența la Mișcarea Legionară sau vreo altă implicare politică. Nici măcar în perioada studenției, afirma acesta, nu a îmbrățișat ideile legionare, la modă la sfârșitul anilor ’30, în rândul multor români.

„Trei ani am stat la internat, ca să fie o garanție pentru mine că nu mă ocup cu nici o pierdere de vreme. Pe-acolo mai veneau și studenți legionari care ne chemau cu ei. Nu m-am dus niciodată. Școala mă absorbea total și n-aveam vreme de pierdut. Bătaia din copilărie pentru a nu pierde vremea mă urmărea ca un înger păzitor. În vremea aceea, Mișcarea Legionară era în toi și se discuta de ea în toate părțile. Eu, ca un independent de politic, nu mi-am găsit înclinație către mișcare. Apoi s-a întâmplat că nici nu m-a mai chemat nimeni”, afirma Arsenie Boca, într-o declarație dată anchetatorilor.

Preotul adăuga că, în primăvara anului 1939, i s-a permis să plece din țară, pe Muntele Athos, unde a stat trei luni, tocmai pentru că nu avea legături cu Mișcarea Legionară.

„La plecare erau cele mai aspre cercetări ca nimeni din cei ce-au fost legionari vreodată să nu poată ieși din țară. Eu, neavând absolut nimic la activ, am obținut pașaport de călătorie: în Europa «sans Russie», de la Prefectura Poliției din Sibiu. Iar întrucât eram diacon, am obținut și încuviințările speciale de la cele trei Patriarhii: a României, a Constantinopolului și a Atenei, precum și de la cele două guverne: român și grec, precum că n-am nimic suspect la activ, ci simpla chemare către desăvârșirea interioară prin meșteșugul călugăriei”, a mai afirmat părintele.

Legionarii veneau însă des la mănăstirea din Făgăraș, la începutul anilor 1940.

„Singurele legături ce le-am avut cu legionarii au fost cele spirituale, care sunt firești între preot și credincioși”, afirma Arsenie Boca, în interogatoriul din 1948, an în care fusese arestat de autoritățile comuniste.

În prezent, atât Mănăstirea Sâmbăta de Sus, cât și Mănăstirea Prislop, cele două așezăminte în care Arsenie Boca a slujit la mijlocul secolului trecut, au devenit locuri de pelerinaj, căutate de mii de români.