Misterul găurilor de pe fundul Oceanului Atlantic, descoperite prima oară în urmă cu 20 de ani: „Se întâmplă ceva important şi nu ştim ce este“ VIDEO

Misterul găurilor de pe fundul Oceanului Atlantic, descoperite prima oară în urmă cu 20 de ani: „Se întâmplă ceva important şi nu ştim ce este“ VIDEO

Experţii de la NOAA caută răspunsuri în timpul a trei expediţii din programul „Voyage to the Ridge 2022”, care au început în luna mai şi se vor încheia în septembrie, conform The New York Times .

Găurile misterioase au fost găsite, sâmbătă, 23 iulie, la 2.660 de metri pe fundul Oceanului Atlantic în timp ce cercetătorii explorau vârful unui vulcan subacvatic, situat la nord de arhipelagul Azore, în apropiere de Portugalia.

Aproximativ o săptămână mai târziu, oamenii de ştiinţă au identificat încă patru găuri aflate la circa 483 de kilometri distanţă şi la o adâncime de 1,6 kilometri.

NOAA Ocean Exploration, organizaţia federală din Statele Unite ale Americii ce se ocupă cu studierea oceanelor, a solicitat ajutor oamenilor prin intermediul unei postări publicate pe contul de Twitter : „În timpul scufundării #Okeanos de sâmbătă, am observat mai multe dintre aceste seturi de găuri în sedimente. Par făcute de om, deşi micile grămezi de sedimente din jurul găurilor indică faptul că ar fi fost excavate de... ceva. Care este ipoteza voastră?”.

Cu aproape două decenii în urmă, la doar 75 de kilometri distanţă de locul expediţiei actuale, oamenii de ştiinţă au observat găuri similare în timpul unei explorări, a declarat Emily Crum, purtătoare de cuvânt a NOAA.

„Sursa găurilor sau modul în care au fost construite este necunoscută, dar sedimentul ridicat poate indica excavarea”, au scris autorii.

Cercetătorii au reuşit să preleveze sedimente din jurul găurilor folosind dispozitivul de aspiraţie al submersibilului, în speranţa că ar putea afla dacă vreun organism trăieşte acolo sau nu.

După ce a lucrat atât la explorarea recentă, cât şi la lucrarea din anul 2004, biologul Michael Vecchione îşi doreşte să afle ce se ascunde sub nisipurile din mijlocul Atlanticului.

„Se întâmplă ceva important acolo şi nu ştim ce este", a declarat Vecchione. „Acest lucru evidenţiază faptul că există încă mistere acolo."

Acoperind o distanţă impresionantă de 16,000 kilometri, Mid-Atlantic Ridge este cel mai lung lanţ muntos submarin din lume şi un loc în care mai multe cutremure au loc în mod frecvent.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 Copiii care s-au aruncat îmbrățișați în fața unui TIR aveau 13, respectiv 15 ani. Motivul tulburător pentru care și-ar fi pus capăt zilelor

2 Donald Trump l-a sunat pe Viktor Orban ca să-l întrebe de ce blochează negocierile de aderare a Ucrainei la UE

3 BREAKING Cometa activă 3I / ATLAS ar putea fi o sondă extraterestră / Oamenii de știință de la Harvard vorbesc despre posibilitatea de a fi „vizitați” în …

4 „În a doua jumătate a anului situația categoric se va deteriora atât pentru firme cât și pentru populație”

5 VIDEO Primarul localității din care era fata de 14 ani oferă detalii șocante / Au fost identificați tinerii care au murit pe A1, loviți de un TIR