Mita dată lui Mazăre, pusă prin Schwartzenberg în conturi din Israel, în trei tranşe - documente DNA

Mita dată lui Mazăre, pusă prin Schwartzenberg în conturi din Israel, în trei tranşe - documente DNA

Mita dată lui Radu Mazăre de Avraham Morgenstern a ajuns la edil, prin intermediul lui Elan Schwartzenberg, în trei tranşe, în conturi din Israel deţinute de primarul Constanţei şi de fratele acestuia, susţin anchetatorii anticorupţie, potrivit unor documente obţinute de MEDIAFAX.

Procurorii DNA au ajuns la această concluzie în baza probelor din dosar reprezentate inclusiv de extrase de cont, declaraţii de martori, interceptări ale unor convorbiri telefonice şi înregistrări la Registrul Comerţului, se precizează în documentele respective.

"În cursul anului 2011, Morgenstern Avraham, administrator unic al SC Shapir Structures SRL, a oferit primarului municipiului Constanţa, Mazăre Radu Ştefan, prin intermediul unui apropiat al celor doi, Schwartzenberg Emilian, suma totală de 175.000 de euro pentru a facilita câştigarea de către societatea pe care o reprezenta, în condiţii avantajoase, a licitaţiei având ca obiect contractul de construire a Campusului social Henri Coandă în valoare de 40.964.030 lei fără TVA (circa 10 milioane de euro)", se arată în documentele anchetatorilor.

Potrivit procurorilor, traseul mitei a început de la firma off-shore Larton Consultants Ltd (unic asociat SC Shapir Structures SRL), care a transferat în contul firmei Melici Management Inc (beneficiar real Schwartzenberg Emilian) 109.835 de euro la 28 iulie 2011 şi 173.012 euro la 24 august 2011.

Ulterior, se precizează în aceleaşi documente, Melici Management Inc a transferat, la 13 septembrie 2011, 95.000 de euro şi, respectiv, 40.000 de euro în conturile deţinute de Radu Mazăre , respectiv de Alexandru Mazăre , la Israel Discount Bank. Tot în contul personal deţinut de Alexandru Mazăre la aceeaşi bancă, Melici Management Inc a pus alţi 40.000 de euro la 6 decembrie 2011. Totalul celor trei tranşe este de 175.000 de euro, atât cât, susţine DNA, ar fi luat mită Radu Mazăre de la Avraham Morgenstern.

În aceleaşi documente, anchetatorii susţin că Radu Mazăre şi Avraham Morgenstern au avut "întâlniri importante" în locuinţa primului, "la adăpost de o eventuală deconspirare a atitudinii părtinitoare avute de primar" în raport de un participant la licitaţie.

Primarul Constanţei, Radu Mazăre, a declarat miercuri seară, la ieşirea din arest, că banii puşi în contul lui de Elan Schwartzenberg au reprezentat o datorie preluată de acesta de la "un grec" şi că în acest dosar nu a existat niciun denunţător şi nu s-a dat nicio mită.

Sursa: mediafax.ro


Citește și:

populare
astăzi

1 O dezvăluire care dă de gândit / „Din păcate, nu am avut ocazia să-l cunosc pe Zelensky în persoană. Probabil că are alte lucruri de făcut”

2 Încă o dovadă a „corectitudinii” occidentale... Ți se face scârbă când citești așa ceva...

3 Sisteme de apărare aeriană din Crimeea ar fi fost lovite cu rachete ATACMS

4 Voi vedeți ce le fac ucrainenii rușilor?

5 Așa o fi?