Mitropolia Moldovei i-a INTERZIS curistului să mai oficieze slujbe!

Mitropolia Moldovei i-a interzis curistului să mai oficieze slujbe! A fost luată o primă măsură concretă împotriva episcopului de Huși care apare într-o înregistrare indecentă.

Episcopul Hușilor, Corneliu Bârlădeanu, nu mai are voie să oficieze slujbe, a decis Sinodul Mitropoliei Moldovei și Bucovinei.

Sinodul mitropolitan al Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei s-a reunit, vineri, într-o şedinţă la care au participat toţi membrii acestui for bisericesc.

„În cadrul acestei întruniri, s-a discutat din nou situaţia creată în jurul acuzaţiilor aduse Episcopului Corneliu de Huşi, cu referire la presupuse abateri de natură morală. Ca rezultat al discuţiilor care au avut loc, ierarhii prezenţi au solicitat Episcopului Huşilor să nu mai slujească Sfânta Liturghie şi celelalte slujbe bisericeşti, până la proxima şedinţă a Sfântului Sinod, când se va aborda acest subiect, urmând ca Părintele Episcop Corneliu să se supună acestei solicitări. Rugăciunea ierarhilor Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei se îndreaptă către Dumnezeu pentru aflarea adevărului şi împlinirea voii Sale”, se arată într-un comunicat al Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei.

Cazul Episcopului Corneliu Bârlădeanul a intrat în atenţia publică în luna iunie, când acesta a depus la DNA plângere împotriva a trei preoţi care l-ar fi şantajat cu darea în vileag a unor imagini compromiţătoare. Ulterior, filmul respectiv a apărut în spaţiul public. Jitaru Sebastian Cristi, preot arhimandrit la Catedrala Episcopală Huşi, Damian Gheorghe, preot de caritate la Spitalul Judeţean Vaslui şi Bumbu Răzvan Mihail, preot paroh la Parohia Văleni au fost reţinuţi pe data de 15 iunie, fiind acuzaţi că ar fi cerut bani sau funcţii pentru a nu face publice o serie de imagini video în care episcopul Huşilor, Corneliu Bârlădeanu, ar apărea în ipostaze compromiţătoare. Ei au fost ulterior plasaţi în arest la domiciliu.


populare
astăzi

1 Citiți ce a primit ăsta de la români după ce a postat o poză de la festivalul luxului de la PSD

2 VIDEO Noi amănunte despre petrecerea de lux unde Ciolacu și-a oficializat relația de amor cu fosta lui Negoiță

3 VIDEO Ciolacu, la braț cu aia de zicea că nu o cunoaște, la botez, la Simonis

4 Numerele extrase la Loto pe 1 noiembrie și explicația incidentului cu bilele blocate la Joker

5 Prăbușirea prețului la porcul de Crăciun îi bagă în panică pe fermierii români