Mobilizarea extraordinară a polițiștilor din Miami care a stârnit teorii ale conspirației: „Nu a fost constatată prezența extratereștrilor“ VIDEO

Mobilizarea extraordinară a polițiștilor din Miami care a stârnit teorii ale conspirației: „Nu a fost constatată prezența extratereștrilor“ VIDEO

Extratereștri, OZN-uri sau invazii ale unor alte specii? Poliția clarifică speculațiile apărute pe social media după ce o bătaie între grupuri de adolescenți, în zona Bayside, Miami, din SUA, a dus la mobilizarea a zeci de echipaje, conform publicației nbcmiami.com

Un videoclip care a devenit viral arată prezența masivă a poliției la Bayside Marketplace din Miami în seara de Anul Nou. În imaginile filmate de sus se pot observa zeci de echipaje de poliție care împânzesc tot bulevardul de lângă Bayside Marketplace din Miami în seara de Anul Nou. Internauții nu au întârziat să-și dea cu părerea pe rețelele sociale în legătură cu motivul mobilizării extraordinare a forțelor de ordine.

Teoriile conspirației au variat de la închideri de aeroporturi la - presupunerea cea mai populară - invazii extraterestre.

Poliția locală a confirmat că a intervenit la un conflict care a izbucnit între un grup de adolescenți

Umbre umanoide percepute drept "extratereștrii". Foto: Arhiva Adevărul

Polițiștii au dat însă asigurări că a fost vorba despre un conflict între adolescenți. Intervenția autorităților chiar în noaptea de Anul Nou s-a lăsat cu mai multe arestări ulterioare.

Cu toate acestea, unii utilizatori au recurs la rețelele din social media pentru a împărtăși teorii despre experiențele și credințele lor, arătându-și totodată suprinderea că astfel de manifestări pot aduce o prezență atât de consistentă a forțelor de ordine.

Departamentul de Poliție al orașului Miami a clarificat lucrurile vineri, spunând că „Nu se ascunde nimic publicului”. Poliția a reiterat că prezența masivă a fost, așa cum s-a raportat anterior, cauzată de cearta care a izbucnit într-un grup de adolescenți. Conform unui raport de arestare, adolescenții aruncau și artificii zgomotoase, ceea ce a provocat panică printre clienții din mall. Haosul a perturbat și afacerile locale. Pentru a pune capăt zvonurilor, poliția din Miami a adăugat că, la capătul intervenției, nu au fost constatate prezențe de „extratereștri, OZN-uri sau alte prezențe non-umane. Nu s-au închis aeroporturi. Nu au fost întreruperi de curent.” - au conchis forțele de ordine.

Sursa: adevarul.ro


Citește și:

populare
astăzi

1 „Ce s-a întâmplat în Europa de Est e un miracol economic fără precedent“

2 După America Express, copiii Andreei Esca fac din nou echipă la Antena 1. Alexia Eram: „M-am simțit foarte bine la filmări”

3 „Ar fi primul val al ofensivei”

4 Ovidiu Popescu, umilință maximă din partea patronului. Cu ce echipă va semna cel mai vechi om din lotul FCSB

5 Voi vedeți ce se întâmplă în Polonia?