Modificarea legii privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, promulgată

Modificarea legii privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, promulgată

Preşedintele Klaus Iohannis a semnat, vineri, decretul privind promulgarea actului normativ pentru modificarea şi completarea Legii nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală.

Legea iniţiată de Guvern aduce mai multe modificări şi asigură transpunerea, în plan intern, a articolului 5 din Directiva europeană privind asistenţa juridică pentru persoanele suspecte şi persoanele acuzate în cadrul procedurilor penale şi pentru persoanele căutate în cadrul procedurilor privind mandatul european de arestare.

Actul normativ aduce precizări privind regimul de efectuare a traducerilor, atunci când acestea se dispun de către Ministerul Justiţiei.

"Cererile adresate României şi actele anexe trebuie însoţite de o traducere în limba română sau în limba engleză ori franceză, cu excepţia situaţiilor prevăzute expres de prezenta lege. În cazul în care documentele menţionate sunt traduse într-o altă limbă decât limba română, autoritatea centrală competentă potrivit dispoziţiilor art. 10 sau autoritatea judiciară competentă, în cazul transmiterii directe, ia măsuri pentru traducerea acestora", prevede legea.

Legea aduce modificări şi sistemului actual de extrădare şi celui privind mandatul european de extrădare.

"În cazul în care, pentru aducerea în ţară a persoanei extrădate, este necesară tranzitarea unui stat terţ, direcţia de specialitate
din cadrul Ministerului Justiţiei întocmeşte cererea de tranzit şi asigură traducerea şi transmiterea cererii şi oricăror documente necesare în sprijinul acesteia. (...) În cazul în care mandatul european de arestare este emis în faza de urmărire penală, în procedura de cameră preliminară sau în faza de judecată, iar persoana solicitată îşi exercită dreptul de a avea un avocat în România, aceasta poate beneficia de asistenţă judiciară gratuită, în cazul în care solicită acest lucru. În acest caz, instanţa emitentă ia măsuri pentru desemnarea unui apărator din oficiu şi informează în mod corespunzător autoritatea de executare", prevede, între altele, actul normativ.

Potrivit legii, arestarea provizorie în vederea extrădării se execută în centrele de reţinere şi arestare preventivă, care se organizează şi funcţionează în subordinea Ministerului Afacerilor Interne, cu excepţia cazurilor în care persoana se află în executarea unei pedepse într-un penitenciar din subordinea Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor.

Legea mai prevede că în cazul cererilor de tranzit formulate de către autorităţile unui alt stat membru al Uniunii Europene, cererea va fi soluţionată de către Ministerul Justiţiei. AGERPRES


populare
astăzi

1 Copiii care s-au aruncat îmbrățișați în fața unui TIR aveau 13, respectiv 15 ani. Motivul tulburător pentru care și-ar fi pus capăt zilelor

2 Donald Trump l-a sunat pe Viktor Orban ca să-l întrebe de ce blochează negocierile de aderare a Ucrainei la UE

3 „În a doua jumătate a anului situația categoric se va deteriora atât pentru firme cât și pentru populație”

4 BREAKING Cometa activă 3I / ATLAS ar putea fi o sondă extraterestră / Oamenii de știință de la Harvard vorbesc despre posibilitatea de a fi „vizitați” în …

5 VIDEO Primarul localității din care era fata de 14 ani oferă detalii șocante / Au fost identificați tinerii care au murit pe A1, loviți de un TIR