Moise Guran: Caritasul lui Dragnea se închide, dar el va supraviețui exact pe colapsul bugetului de stat. Și pe o amnistie.
Așa cum Firea nu crede în coincidențe, nici eu nu cred. Evenimentele acestor zile sunt complexe, adevăratele intenții ale lui Dragnea fiind bine acoperite de crearea unor perdele de fum. Finalul este imprevizbil, dar câteva linii pot fi totuși detectate. Ceea ce îmi este încă neclar la această oră e doar gradul de implicare conștientă atât a primarului Capitalei, dar și a prim-ministrului Viorica Dăncilă în schema ce va fi pusă în aplicare imediat, scrie jurnalistul Moise Guran pe Moise.ro .
- Criza bugetară este cât se poate de serioasă și are o anvergură mult mai mare decât cei aproximativ 150 de milioane de lei tăiați din bugetele de securitate. La nivelul actual de cheltuială cu pensiile și salariile bugetarilor (cele mai mari din istoria României, ca procent în PIB sunt mai mari și decât în 2008) statul român nu le mai poate plăti în limita unui deficit de 3%. Pur și simplu așa a fost desenat acest buget încă din start, iar la aprobarea pe repede înainte, în decembrie 2017, toată lumea știa ce gogonate ascunde. Asta nu înseamnă că statul nu va mai plăti. Banii există fizic, e plină lumea de ei, nu suntem în 1995, nici în 2009. În plus, din 2011, în Trezoreria statului există o rezervă (buffer) de 5 mld. euro proiectată să permită statului român să supraviețuiască șase luni fără să se împrumute deloc. Sunt semne clare că Guvernul Dăncilă ciupește deja de câteva luni din această rezervă.
- Caritasul lui Dragnea, numit pompos buget de stat, este grevat suplimentar de credite de angajament din anul trecut și aruncă în continuare iresponsabil cheltuieli pe anul următor, făcând pur și simplu România o țară de neguvernat! Numai rectificarea propusă ieri lui Iohannis mai suplimentează cu 9 mld creditele de angajament, față de doar 3 mld credite bugetare. O poezie! Și un dezastru inevitabil în 2019-2020!
- Dacă ar dori să deblocheze criza cu Iohannis guvernului i-ar fi foarte simplu să o facă, mutând de exemplu banii prevăzuți ilegal pentru Referendumul de aprobare a modificării Constituției. Da, ăla cu familia tradițională. Care încă n-a fost votată de Senat și de aceea și spun că banii sunt ilegal prevăzuți în rectificare – bugetele, inclusiv rectificările, se fac pe texte de lege aprobate, iar modificarea Constituției NU este încă aprobată.
- Tăierea unor sume din bugetele serviciilor secrete reprezintă perdeaua de fum perfectă, căci alimentează și justifică marota cu Statul Paralel, în fapt singurul program de guvernare al PSD. Guvernul NU vrea să deblocheze criza cu Iohannis căci ar fi nevoit să recunoască faptul că din bugetul-caritas lipsesc cel puțin un miliard de euro peste deficit (aprecierea îmi aparține, judecând strict după diferența dintre cât cheltuie lunar statul și ce împrumuturi are prevăzute).
- În toate situațiile devine inevitabil fie un împrumut extern, fie o creștere rapidă a dobânzilor de pe piața internă. Și asta în condițiile unui alt record profilat – cele mai mici investiții din istoria României.
- Este foarte posibil ca prim-ministrul Viorica Dăncilă să nu înțeleagă nimic din toate acestea. Este captiva unui aparat controlat de Dragnea care îi zugrăvește monstruleți, amenințări inexistente și o stare de război căreia persoana Dăncilă nu îi mai poate rezista mult. Psihic, este pregătită să semneze o ordonanță de amnistie mascată, pe care de asemenea nu o va înțelege.
- Managementul situației de după o ordonanță de amnistie este unul mai complicat. Interesul lui Dragnea este un soft landing în care să predea altora o țară neguvernabilă de facto, dar să lase impresia că a fost alungat de la putere de serviciile secrete exact când intenționa să mai mărească o dată pensii, salarii, etc. Construiește astfel perfect antagonizarea securiștilor cu poporul sărac, chiar dacă banii respectivi nici nu există (ca disponibil bugetar), iar ca ordin de mărime e o disproporție semnificativă între necesitățile de finanțare.
- Răscoala Gabrielei Firea pare veritabilă, dar asta nu exclude posibilitatea ca primărița să fi fost puțin manipulată astfel încât acțiunea ei să facă parte din soft-landingul lui Dragnea. Atacându-l pe acesta, Gabriela și-a făcut o lansare perfectă în cursa prezidențială iar popularitatea ei va crește chiar dacă Guvernul Dăncilă dă o ordonanță de amnistie. Nu exclud totuși posibilitatea ca acest pas să fi fost unul jucat. Având în vedere iminența acestei ordonanțe, Gabriela trebuia să facă mutarea înainte.
- Și totuși ea nu va fi candidatul PSD la prezidențiale. Acela va fi păcăliciul de Tăriceanu. Păcălici, pentru că PSD-ALDE nu are nicio șansă să câștige prezidențialele. Un candidat “independent” dar susținut de aparatul de partid are o șansă mai mare și acel candidat este Gabriela Firea. Acesta este soft-landingul lui Dragnea. Nu pierde partidul ci doar guvernarea, dar guvernarea frige, căci în mod real Guvernul nu mai poate plăti pensii și salarii la nivelul actual. De aceea am și început să o suspectez pe Firea că n-a pornit întâmplător acum atacul.
- Este neîndoielnic faptul că Dragnea și Tăriceanu s-au înțeles atât în privința susținerii unei ordonanțe de amnistie cât și în privința candidaturii comune, de formă, a lui Tăriceanu. Ancheta evenimentelor din 10 august a pus o presiune și mai mare, iar modificarea Codului Penal nu mai este suficientă. Căderea guvernului după o astfel de ordonanță le este utilă și va fi orchestrată pe fondul crizei bugetare “provocate de Iohannis și de securiștii care nu vor să mărim pensiile și salariile poporului.”
- Prăbușirea Guvernului Dăncilă îl pune doar pe Președintele Iohannis în încurcătură. Fie va găsi o soluție de guvernare “de sacrificiu”, fie va încerca să provoace alegeri anticipate. În această ultimă variantă România nu mai poate asigura președinția UE, iar președinția UE este principalul driver de campanie electorală pe care Iohannis și l-a programat pentru a câștiga al doilea mandat. Tocmai de aceea nu este exclus nici ca Dragnea să urmărească cu intenție amânarea președinției UE, mai ales că Dăncilă și miniștrii săi pur și simplu nu pot duce la capăt un astfel de obiectiv și s-ar face de râs. Oricum, în ambele variante, și dacă Iohannis propune un alt guvern și dacă este amânată președinția UE, șansele sale să câștige alegerile din 2019 scad considerabil. Ghici ale cui cresc?
A nu se înțelege din această analiză a mea că eu cred că Guvernul Dăncilă nu ar trebui să demisioneze imediat. Din contră, e o urgență! Dincolo de orice calcule electorale nu uitați că o criză bugetară este un lucru serios, grav, periculos. În mod cert, cei care spun că nu pricepe electoratul PSD ce trăiește decât dacă statul nu mai plătește pensiile și salariile greșesc de două ori: O dată că, in extremis pensiile și salariile vor fi plătite din bufferul de trezorerie, chiar dacă asta va arunca în aer dobânzile și cursul. Vor fi alții afectați, nu electoratul PSD. A doua oară, că o astfel de judecată iresponsabilă nu are ce căuta în spațiul public. Mai pe românește spus, nu numai că vom avea nevoie de un deceniu ca să ne revenim după cei doi ani de guvernare iresponsabilă, dar electoratul PSD tot nu va pricepe din toate astea decât că Firea e mai bună decât Dragnea, mai scrie Moise Guran pe Moise.ro .