Moldova, următoarea țintă a lui Putin?/Avertismentul experților americani în securitate

Moldova, următoarea țintă a lui Putin?/Avertismentul experților americani în securitate

Războiul declanșat de Vladimir Putin în Ucraina continuă de peste trei săptămâni și Rusia nu dă semne că s-ar opri, după ce s-a confruntat cu o rezistență fermă și neașteptată. Acum, analiștii americani avertizează că președintele rus ar putea lua în considerare următoarea țintă: Moldova, care nu face parte din UE și NATO.

Moldova, țară din estul Europei și fără ieșire la Marea Neagră, este situată la granița de vest a Ucrainei, fiind într-un potențial pericol în fața agresiunii Moscovei, având în vedere asemănările cu vecinul său, potrivit CNBC .

La fel ca Ucraina, fosta republică sovietică, Moldova, nu este membră nici a alianței NATO și nici a Uniunii Europene, deși are ambiții de a adera la aceste structuri. În plus, ea găzduiește o populație separatistă pro-rusă considerabilă, în statul autoproclamat independent numit Transnistria.

După mai bine de trei săptămâni de la începutul războiului din Ucraina, Rusia are în față o rezistență hotărâtă, iar analiștii în securitate avertizează asupra faptul că Vladimir Putin ar putea să aibă în plan următoarea țintă: Moldova.

”Dacă conflictul va escalada dincolo de Ucraina, Moldova este unul dintre locurile care se află cel mai sus pe listă. Pentru mine, este foarte interesant că Rusia nu a recunoscut încă Transnistria ca republică independentă, la fel cum a făcut-o cu Lugansk și Donețk”, a spus Adriano Bosoni, director de analize la think-tank-ul american de securitate Risk Assistance Network & Exchange cu sediul la New York.

Transnistria este guvernată de propriul lider susținut de Kremlin și regiunea ar putea reprezenta o oportunitate strategică pentru Rusia, care a adunat deja aproximativ 1.500 de militari în zonă.

Putin, fie ar recunoaște Transnistria ca stat independent, fie ar putea deveni punctul central al unei operațiuni așa-numită ”false-flag”, pusă la cale de Rusia.

”Dacă am vedea că Rusia face asta, ar fi un indiciu serios că se gândește să ducă conflictul în Moldova”, a explicat Bosoni.

În prezent, nu există semne clare că Putin plănuiește o astfel de strategie în Moldova, dar opoziția de aici ”ar fi foarte slabă. Ar exista o rezistență scăzută sau deloc. Țara este una dintre cele mai sărace din Europa și are o capacitate militară mult mai mică decât Ucraina”, a declarat Clinton Watts, expert la Institutul de cercetare privind politicile externe din Pennsylvania, Statele Unite.

Prin urmare, ”o invazie a Moldovei ar putea deschide o ușă din sud-estul Ucrainei”, a spus Watts, menționând că Putin ”ar căuta un plan de luptă alternativ”, având în vedere eforturile încă eșuate ale Rusiei de a încercui și cuceri Ucraina.



Citește și:

populare
astăzi

1 Așa se scrie istoria, oameni buni, din lucruri mărunte și neștiute...

2 Document secret rusesc obținut de Washington Post

3 Misterioasa navă iraniană care s-a întors ieri, subit, după trei ani, acasă

4 Ucraina a încălcat „linia roșie nucleară” a Rusiei? / Culisele unui atac ucrainean asupra unei ținte-cheie din Rusia

5 Foarte interesante amănunte...