
Momente tensionate la dezbaterea pentru alegerea noului șef al Romsilva. Ce acuzații face fostul senator și activist de mediu Mihai Goțiu
Dezbaterea publică privind selecția noului director general al Romsilva, organizată ieri, a fost marcată de acuzații dure, tensiuni și chiar amenințări la adresa celor prezenți. Printre participanți s-a aflat și fostul senator Mihai Goțiu, care a relatat, pe rețelele sociale, cum reprezentanții societății civile au fost intimidați pe motiv că și-au exprimat opiniile.
Scriitorul și jurnalistul Mihai Goțiu a explicat într-o postare că printre cei înscriși la concurs se află persoane cu un trecut controversat. „ Unul e trimis în judecată de DNA pentru că ar fi încasat șpagă. Altul a încercat să minimalizeze scandalul primelor și a bonusurilor de pensionare nesimțite, când era director general al Romsilva”, a scris acesta.
El a adăugat că alți candidați au avut funcții de conducere în perioade marcate de investiții discutabile: „Altul a fost șef peste investițiile Romsilva când s-a aprobat construirea de cabane de vânătoare ori a unui sediu central ultra-luxos, dar nu s-au găsit bani pentru instalarea de camere de luat vederi pe drumurile forestiere”.
În competiție s-ar fi înscris și persoane cu interese personale sau conexiuni politice. „S-a mai înscris la un concurs și un vânător și membru în două din sindicatele care încearcă blocarea reformei, dar și unul care se distra cu skyjetul prin arii naturale protejate ori altul care a avut vreme să-și facă și firmă de cadastrare (transferată ulterior soției) pentru a rade niște contracte publice directe cu niște primării”, a relatat fostul senator.
Totuși, printre candidați s-ar regăsi și profesioniști cu un profil integru: „Da, s-au înscris la concurs și candidați cu un profil profesional meritoriu, iar unul dintre ei inclusiv cu «antecedente» de reformă și confruntare a sistemului corupt și politizat din conducerea silviculturii românești”.
Dezbatere cu acuzații de abuz și trafic de influență
Atmosfera de la dezbaterea publică de ieri , 25 august, a degenerat, după cum povestește Goțiu. „Am asistat la momente incredibile, gen amenințarea cu un denunț penal pentru... abuz în serviciu pe motiv că s-a organizat o dezbatere publică la care au fost invitați și reprezentanți ai societății civile să-și spună punctul de vedere. Asta a venit de la liderul sindicatelor”, a relatat acesta.
Mai mult, unii reprezentanți din Romsilva ar fi susținut că cetățenii nu ar avea dreptul să își exprime opinia despre alegerea conducerii instituției: „Alți participanți s-au arătat revoltați că cetățenii – adică cei care suntem, de fapt și de drept, proprietarii pădurilor publice administrate de Romsilva – n-am avea dreptul să ne pronunțăm cu privire la profilul celui căruia i se va încredința conducerea Regiei!”
Potrivit lui Goțiu, s-au adus chiar acuzații de trafic de influență pentru simpla exprimare a unor opinii: „Cică exprimarea unor puncte de vedere pe acest subiect ar fi, la rândul ei, o faptă penală – trafic de influență, mai exact!”
„Nu mă sperie amenințările”
Fostul senator a subliniat că nu se lasă intimidat de astfel de atacuri: „Nu știu pe cine va desemna CA să fie director general. Dar e cert: vom mai avea mult de lucru pentru a salva pădurile României de hoți, de profitori și de complicii lor din Romsilva și politică. Pe mine nu mă sperie amenințări aberante precum cele de ieri, cum nu m-au speriat nici cele cu moartea, primite în pădure, nici procesul pe care mi l-a deschis avocata Schweighofer”.
Decizia finală privind desemnarea noului șef al Romsilv a este așteptată astăzi sau mâine, când Consiliul de Administrație va anunța rezultatul concursului.
Sursa: adevarul.ro