Momentul șocant în care un român agresează un paramedic din Londra. A fost arestat în cel mai scurt timp VIDEO

Momentul șocant în care un român agresează un paramedic din Londra. A fost arestat în cel mai scurt timp VIDEO

Înregistrări șocante postate de Serviciul de Ambulanță din Londra (LAS) arată momentul în care un român de 40 de ani împinge un paramedic dintr-un vehicul, în afara spitalului Chelsea și Westminster din centrul capitalei britanice.

Paramedicul a fost aruncat pur și simplu din ambulanță

Paramedicul a fost aruncat pur și simplu din ambulanță FOTO Serviciul de Ambulanță din Londra

Filmarea publicată de Serviciul de Ambulanță din Londra arată paramedicul care cade la pământ și se lovește violent. Pacientul a fost arestat la fața locului și condamnat ulterior.

Potrivit unor informații, agresorul ar fi un un român de 40 de ani, fără adăpost și cu un istoric îndelungat de infracțiuni.

Acesta a abuzat verbal doi membri ai echipajului de ambulanță și a folosit un limbaj homofob, deoarece ambii bărbați aveau părul lung, scrie The Standard .

Paramedicul agresat, în vârstă de 30 de ani, a declarat: „A fost foarte dureros - atât de mult încât am crezut inițial că mi-am rupt brațul. A fost o durere ascuțită, apoi amorțeală. Sunt bucuros că acest caz a ajuns în instanță, pentru că le reamintește oamenilor că acesta este un mod inacceptabil de a ne trata și trebuie oprit.

Venim la muncă pentru a ajuta oamenii, nu pentru asta. Port întotdeauna o cameră montată pe corp și mă asigur că nu sunt niciodată singur cu unii pacienți despre care cred că ar putea reprezenta un risc”, a mai spus acesta.

Șeful paramedicilor, Dr. John Martin, a declarat: „Echipele noastre de ambulanță și operatorii de la urgență vin la muncă pentru a ajuta londonezii în momente de nevoie. Este una dintre cele mai bune meserii din oraș, dar nu putem și nu vom accepta violența sau amenințările fizice împotriva lor. Lucrând cu partenerii noștri, vom face tot posibilul pentru a-i menține în siguranță, inclusiv prin obținerea de condamnări unde este posibil."

Anul trecut, LAS a instalat butoane de panică și dispozitive de înregistrare în vehicule ca parte a unei investiții de 3 milioane de lire sterline pentru a ajuta la descurajarea violenței împotriva lucrătorilor de urgență.

Personalul a primit, de asemenea, acces la butoane de panică, care înregistrează audio în cazul în care este necesar.

În iunie 2021, camerele purtate pe corp au fost distribuite echipajelor din întreaga capitală britanică pentru a reduce atacurile asupra personalului de urgență.

Au existat 561 de rapoarte de agresiune fizică asupra echipajelor de ambulanță anul trecut, dar doar 38 de condamnări, potrivit LAS.

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 Adevărații șefi ai României, la ei e cheia...

2 O informație care dă de gândit...

3 VIDEO „Taci dracu' din gură, ești altă generație, nu vă suport” / Claudiu Bleonț și-a umilit fetița pe scenă

4 VIDEO Nicușor Dan a luat-o razna? Serie de gafe la dezbaterea de la TVR

5 Aceste lucruri se petrec în „curata” Germanie... La Amsterdam, unde abia poți respira pe anumite străzi din cauza „ierbii”, cum o fi?