Monica Iacob Ridzi cere în instanță întreruperea executării pedepsei

Monica Iacob Ridzi cere în instanță întreruperea executării pedepsei

Fostul ministru al Tineretului și Sportului Monica Iacob Ridzi a depus la Tribunalul Ilfov o cerere de întrerupere a executării pedepsei de 5 ani închisoare primită în dosarul legat de organizarea Zilei Tineretului din 2009.

Cererea a fost depusă joi, iar instanța a stabilit pentru luni, 30 martie, termenul când va judeca această solicitare.

Tiberiu Iacob Ridzi, soțul Monicăi Iacob Ridzi, a declarat vineri, la postul B1 tv, că motivul pentru care se cere întreruperea executării pedepsei este acela că soția sa trebuie să efectueze o serie de investigații medicale, care nu pot fi realizate în sistemul medical din penitenciar.

El a subliniat că soția sa are mai multe probleme medicale și o imunitate foarte scăzută.

"Am înțeles că magistrații vor lua o decizie în acest sens în ideea de a se face o expertiză medico-legală la INML și apoi vor hotărî, în concordanță cu ceea ce va rezulta din acea expertiză și din documentele pe care soția mea deja le are", a declarat Tiberiu Iacob Ridzi.

El a mai spus că ia în calcul înaintarea unei cereri de grațiere către președintele Klaus Iohannis, însă, în acest moment, soluția este întreruperea executării pedepsei pentru a efectua investigațiile medicale.

Anterior, apropiații Monicăi Ridzi au declarat că aceasta suferă de 13 afecțiuni, printre care leuconeutropenie severă idiopatică și trombofilie.

Pe 15 februarie, Monica Iacob Ridzi a fost condamnată definitiv de Înalta Curte de Casație și Justiție la 5 ani de închisoare cu executare în dosarul în care este acuzată de abuz în serviciu în legătură cu organizarea Zilei Tineretului din 2009.

În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut că în perioada 17 martie — 22 mai 2009, Monica Iacob-Ridzi, în calitate de ordonator principal de credite, a hotărât ca, sub pretextul realizării unor manifestări de amploare la nivel național dedicate Zilei Naționale a Tineretului și externalizării serviciilor de organizare aferente, să atribuie ilegal unor firme private contracte de prestări servicii având acest obiect. AGERPRES


Citește și:

populare
astăzi

1 Articol dubios despre România apărut în presa de la Budapesta...

2 Maneaua care a înnebunit planeta. Melodia este în centrul unei controverse uriaşe

3 Sfidare fără precedent / Kazahstanul a vândut Statelor Unite 81 de avioane militare de fabricație sovietică, prin intermediul unor firme offshore!

4 Justiția din Ro a comis-o din nou! Asta e din aia jegoasă, făcută în nesimțire!

5 Ce se întâmplă în China?