Monica Niculescu, învinsă din nou de Serena Williams, acum la Miami

Jucătoarea română de tenis Monica Niculescu a fost învinsă de americanca Serena Williams, liderul mondial, cu 6-3, 6-1, sâmbătă, într-un meci din runda a doua a turneului WTA de la Miami (Florida), dotat cu premii totale de 5.381.235 dolari.

Williams (33 ani) a obținut victoria după o oră și 21 de minute, însă jocul a fost mai strâns decât o arată scorul. Niculescu (27 ani), locul 70 în lume, și-a creat șapte oportunități de break, dar nu a transformat decât una. Monica a fost condusă cu 3-1, a egalat la trei, iar apoi a irosit trei șanse de break în finalul primului set, la scorul de 5-3 pentru Serena. În setul secund, Serena a dominat jocul, a condus cu 2-1, s-a desprins la 5-1, Niculescu a ratat două mingi de break, iar Williams a închis meciul.

Cele două s-au mai înfruntat și la turneul precedent, Indian Wells, tot în turul secund, când Serena s-a impus cu 7-5, 7-5.

Românca va fi recompensată cu 17.100 dolari și cu 35 de puncte WTA.

Serena Williams, retrasă înaintea semifinalei de la Indian Wells cu Simona Halep, din cauza unei accidentări, va juca în turul al treilea cu mai tânăra sa compatrioată Catherine Bellis. AGERPRES 


populare
astăzi

1 Ce se întâmplă în Rusia? / Anomaliile observate de un corespondent din presa occidentală

2 „Jocurile din jurul lui Bolojan scufundă România” / Traian Băsescu, atac dur la clasa politică

3 Degringoladă în PSD / „Nu mă văd într-un partid cu Sorin Grindeanu la conducere. Uită-te în sondaje: cel mai mare partid este AUR”

4 Experiență de coșmar pentru o familie într-un resort din Hurghada, Egipt: dezastrul găsit în hotelul pentru care a plătit 4.000 de euro

5 Eugen Tomac ar fi fost propus premier de Nicușor Dan în fața partidelor. Președintele are și o variantă alternativă