Mormântul Salomeei, una dintre moașele de la nașterea lui Iisus, descoperit în Israel FOTO

Autorităţile israeliene au prezentat marţi „una dintre grotele funerare cele mai impresionante” descoperite vreodată pe teritoriul ţării, cu o vechime de circa 2.000 de ani şi identificată ca fiind mormântul Salomeei.

Salomeea este una dintre moaşele prezente la naşterea lui Iisus, potrivit unor evanghelii apocrife, relatează AFP.

Situl a fost descoperit în urmă cu 40 de ani de jefuitorii de antichităţi în pădurea Lachish, situată între Ierusalim şi Fâşia Gaza, ceea ce a dus la săpături arheologice care au scos la iveală un perimetru imens care atestă, potrivit arheologilor, importanţa acestei grote funerare, scrie Agerpres.

Situl, unde au fost descoperite urne cu oseminte, cuprinde mai multe elemente, precum şi nişe săpate în piatră. Este vorba despre una dintre grotele ''cele mai impresionante'' şi ''complexe'' descoperite în Israel, potrivit Autorităţii pentru Antichităţi (AIA).

A fost utilizată iniţial pentru rituri funerare evreieşti şi a aparţinut ''unei familii evreieşti înstărite care a consacrat numeroase eforturi amenajării grotei'', potrivit aceleiaşi surse.

„Potrivit tradiţiei creştine (ortodoxă), moaşei din Bethléem nu-i venea să creadă că i se cere să ajute la naşterea copilului unei fecioare, mâna i s-a carbonizat şi nu s-a vindecat decât după ce a atins leagănul pruncului”, scrie AIA.

Excavarea esplanadei, care se întinde pe o suprafaţă de 350 de metri pătraţi, a scos la iveală tarabe pe care, potrivit arheologilor, erau expuse lămpi din argilă.

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 Citiți ce a primit ăsta de la români după ce a postat o poză de la festivalul luxului de la PSD

2 VIDEO Noi amănunte despre petrecerea de lux unde Ciolacu și-a oficializat relația de amor cu fosta lui Negoiță

3 VIDEO Ciolacu, la braț cu aia de zicea că nu o cunoaște, la botez, la Simonis

4 Prăbușirea prețului la porcul de Crăciun îi bagă în panică pe fermierii români

5 Numerele extrase la Loto pe 1 noiembrie și explicația incidentului cu bilele blocate la Joker