Moscova revendică noi cuceriri în estul Ucrainei. Rușii au capturat un sat pe care l-au rebotezat Karl Marx, ca în perioada URSS

Armata rusă anunţă că a ocupat localităţile Mikolaivka şi Mirne în ultimele două zile, în contextul intensificării ofensivei de vară.

Rusia anunţă capturarea a două noi localităţi în estul Ucrainei FOTO: X

Rusia anunţă capturarea a două noi localităţi în estul Ucrainei FOTO: X

Rusia a declarat duminică că a preluat controlul asupra a două sate din estul Ucrainei, în regiunea Doneţk, în cadrul unei ofensive care durează de peste trei ani. Informaţia a fost transmisă de Ministerul rus al Apărării, potrivit agenției Reuters, citată de Agerpres .

„Datorită ofensivei unităţilor grupării militare Centru, oraşul Mikolaivka din Republica Populară Doneţk a fost eliberat”, a anunţat comandamentul militar rus printr-un mesaj publicat pe Telegram.

Autorităţile de la Moscova au precizat că trupele ruse au ocupat şi satul Mirne, folosind însă vechea sa denumire din perioada sovietică, „Karl Marx”.

Conflictul continuă, negocierile stagnează

Războiul declanşat de Rusia împotriva Ucrainei durează de aproape trei ani şi jumătate. În ciuda eforturilor diplomatice, inclusiv a negocierilor mediate de Statele Unite, luptele nu au încetat, iar în ultimele luni ofensiva Moscovei s-a intensificat semnificativ.

Un atac rusesc cu drone a lovit vineri dimineață orașul Odesa , situat în sudul Ucrainei. Potrivit autorităţilor locale, cel puțin 11 persoane au fost rănite, dintre care şapte au necesitat spitalizare. Mai multe clădiri rezidențiale au fost avariate în urma exploziei, confirmând o tendință tot mai agresivă a atacurilor asupra zonelor civile.

Pe fondul acestor evoluții de pe front, Ucraina a lansat un nou atac masiv cu drone pe teritoriul Federației Ruse , vizând instalații industriale și militare aflate în spatele liniilor frontului. Potrivit Kyiv Independent, loviturile au ca scop slăbirea capacității Moscovei de a-şi susţine efortul de război.

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 Ce se întâmplă în Rusia? / Anomaliile observate de un corespondent din presa occidentală

2 „Jocurile din jurul lui Bolojan scufundă România” / Traian Băsescu, atac dur la clasa politică

3 Degringoladă în PSD / „Nu mă văd într-un partid cu Sorin Grindeanu la conducere. Uită-te în sondaje: cel mai mare partid este AUR”

4 Experiență de coșmar pentru o familie într-un resort din Hurghada, Egipt: dezastrul găsit în hotelul pentru care a plătit 4.000 de euro

5 Eugen Tomac ar fi fost propus premier de Nicușor Dan în fața partidelor. Președintele are și o variantă alternativă