
„Moşul uscat, hai să îl lăsăm”/„Detubez tot, fii fără grijă”. Stenograme șocante în dosarul morților suspecte de la Spitalul Sfântul Pantelimon
Patru medici specialişti Anestezie şi Terapie Intensivă (ATI) de la Spitalul „Sfântul Pantelimon” sunt acuzați că ar fi premeditat moartea unor pacienţi în stare gravă. Interceptările din dosar arată că aceștia decideau cine să fie resuscitat și cine lăsat să moară.
Ancheta privind moartea suspectă a cel puțin 17 pacienți internați la Spitalul Sfântul Pantelimon capătă proporții alarmante, odată cu publicarea unor stenograme care arată o lipsă de empatie și o posibilă practică medicală criminală în Secția de Terapie Intensivă.
Parchetul Tribunalului București extinde ancheta privind decesele de la Spitalul Sf. Pantelimon. Anchetatorii au descoperit că dozele de noradrenalină erau scăzute nejustificat la pacienţii în stare gravă, intenţia fiind, în opinia procurorilor, ca aceştia să fie lăsați să moară. În tot acest timp, personalul medical discuta despre decese cu sarcasm și indiferență.
Urmează detalii care vă pot afecta emoțional!
Conform unor interceptări din 2022, medicii le transmiteau asistentelor cine să fie și cine să nu fie resuscitat, potrivit TVR Info .
„Asistență T.T. (dată 28.09.2022, ora 17:30:46): Stop la pacientul D.S, s-au început manevrele de resuscitare
Medicul S.C.A. (dată 28.09.2022, ora: 17:31:10): pacientul D.S era iot și instabil nu? Să nu îi încurc
Asistență T.T. (dată 28.09.2022, ora: 17:31:22): Da. Noradrenalina. (emoticon de zâmbet n.r.)
Medicul S.C.A. (dată 28.09.2022, ora: 17:31:26): Moşul uscat. Hai să îl lăsăm
Asistență T.T. (dată 28.09.2022, ora: 17:31:33): Exact :))). Ok (emoticon de zâmbet n.r.)
Medicul S.C.A. (dată 28.09.2022, ora: 17:32:05): Stop la 17.30. Declarat la 18.15
Asistență T.T. (dată 28.09.2022, ora: 17:32:21): Ok
Medicul S.C.A. (dată 28.09.2022, ora: 17:32:54): Până predați tura, să trimiteți foile cu totul jos”, se arată într-o discuție a unui doctor cu o asistentă.
Medicii se enervau când un pacient era mai rezistent: „Nu mai scăpăm de ea”
Conform monitorizărilor, medicii se enervau când un pacient era mai rezistent, potrivit unor interceptări din 2023:
„Medicul P.V. (data 13.04.2023, ora: 23:32:25): Aoleu. Nu a murit? Te rog nu imi spune ca nora e pe 10. Ca mor (emoticon de râs n.r.). Am lasat o pe 1 de dimi
Asistenta C.M. (data 13.04.2023, ora: 23:32:48): Da. Dar e ambiţios
(...)
Asistenta T.T. (dată 15.05.2023, ora: 23:38:00): Hey, bună seară, scuze
Medicul P.V. (dată 15.05.2023, ora: 23:38:01): Pacienta S.S. mai trăiește?
Asistenta T.T. (dată 15.05.2023, ora: 23:38:07): Da …
Medicul P.V. (dată 15.05.2023, ora: 23:38:12): Mda ... Aia e
Asistenta T.T. (dată 15.05.2023, ora: 23:38:16): E încă pozitivă
Medicul P.V. (dată 15.05.2023, ora: 23:38:23): Nu mai scăpăm de ea
Asistenta T.T. (dată 15.05.2023, ora: 23:38:27): Nu prea vă bucuraţi. E evoluție favorabilă (emoticon de zâmbet n.r.)”.
Medicul P.V. (data 15.05.2023, ora: 23:38:43): Păi (emoticon de râs n.r.) nici încolo, nici încoace, plutește.
În unele mesaje asistentele vorbesc direct despre modificarea dozelor de tratament:
Asistenta T.T. (18.05.2023): „A venit medicul M.M., a dat noradrenalină la 1 ml/h. Am închis ușa și am modificat rata (emoticoane de zâmbet n.r.)”.
Într-o altă discuție, din 2023, medici vorbesc despre gardă.
„Medicul M.A. (data 05.11.2023, ora: 18:16:35): Cum ți-e garda?
Medicul M.M. (data 05.11.2023, ora: 18:29:31): Ok, organizată așa. Și cu vibe bun
Medicul M.M. (data 05.11.2023, ora: 18:32:31): Toată lumea moare cu diagnostic complet
Medicul M.A. (data 05.11.2023, ora: 18:33:04): Fix acum voiam să-ți urez să o ții așa până dimineață”.
Medicii par să se laude cu numărul de decese
Într-o interceptare din 2024, medicii păreau că se bucură cu numărul de decese înregistrate.
„Medicul M.M. (dată 21.01.2024, ora: 10:00:53): Forță! Am început, 3 decese, 2 transferuri pe secție, facem curățenie și luăm.
Medicul P.M. (dată 21.01.2024, ora: 10:06:57): Oooo. Forţa maximă!”.
Într-un ton glumeț și cinic, medicii discută despre detubarea pacienților și golirea saloanelor.
„Medicul M.M. (data 25.01.2024, ora: 18:38:23): Faci şi nişte curăţenie? (emoticpn de râs n.r.)
Medicul M.A. (data 25.01.2024, ora: 18:38:32): Muţi pacienţi?
Medicul P.M. (data 25.01.2024, ora: 21:07:14): Ce facem noi 2 pe 6 oameni. Putem mai mult
Medicul M.M. (data 25.01.2024, ora: 21:07:20): Detubez eu tot, fii fără grijă, ne ajung (emoticon de râs n.r.)
Medicul M.A. (data 25.01.2024, ora: 21:07:23): Mai luați încă 4”.
Într-o altă discuție, un medic recunoaște că e „malefic” și că „s-a autodepășit”.
„Medicul M.M. (data 04.04.2024, ora: 14:15:02): Bă, nu știu dacă reușesc să fiu la fel de malefică (emoticon diavol n.r.) m-am autodepășit luna asta (emoticon râs n.r.)
Medicul P.M. (data 04.04.2024, ora: 14:19:47): Chiar da, fac admisii morţi urgent la generala”.
De asemenea, în aprilie 2024, o asistentă îi spunea unei infirmiere că unul dintre medici „acum bântuie prin saloane”, în timp ce infirmiera adaugă: „Este la vânătoare”.
Avocaţii medicilor resping acuzaţiile procurorilor şi spun că nu există nicio probă care să-i incrimineze.
„Sunt nişte discuţii medicale mai degrabă. Sunt exact aceleaşi probe pe care… Uitați-vă prin foi”, a precizat avocatul Adrian Cuculis, potrivit sursei citate.
Anchetatorii au făcut joi, 5 iunie, mai multe percheziții la locuințele unor cadre medicale, suspecte de omor cu premeditare , de la Secția AȚI a Spitalului Clinic de Urgență „Sf. Pantelimon”. Activităţile vizează lămurirea circumstanţelor în care au survenit decesele unor pacienţi internaţi în secţia ATI a unității medicale, în perioada 16.03.2022 - 04.04.2024.
Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul București au dispus extinderea urmăririi penale față de un număr de patru suspecți , medici specialişti ATI la Spitalul „Sf. Pantelimon”.
În sarcina acestora s-a reținut comiterea cu premeditare a faptelor, întrucât prin prisma profesiei de medic specialist, aceștia cunoşteau efectele noradrenalinei, faptul că această substanţă este esenţială menţinerii unei tensiuni arteriale optime, precum şi consecinţele lipsei ei, respectiv scăderea tensiunii arteriale, urmată de stop cardio-respirator.
„Prin reducerea bruscă a dozelor de noradrenalină a fost declanșat astfel lanțul cauzal care a condus la decesul pacienților. În cursul procesului de acordare a îngrijirilor medicale, deși aveau reprezentarea faptului că decesul victimelor nu se va produce imediat, suspecții puteau interveni oricând pentru a salva viaţa victimei, însă nu au acționat de asemenea manieră”, arată procurorii.
Cercetările sunt continuate de către Parchetul de pe lângă Tribunalul București și Direcția Generală de Poliție a Municipiului București – Serviciul Omoruri.
Sursa: adevarul.ro