Moțiunea contra lui Bode, respinsă. Care a fost rezultatul votului

Moțiunea contra lui Bode, respinsă. Care a fost rezultatul votului

Plenul Camerei Deputaților a respins moțiunea simplă împotriva ministrului Afacerilor Interne, fiind un vot fără emoții pentru reprezentanții Coaliției de guvernare.

Moțiunea împotriva lui Bode a fost departe de a obține majoritatea FOTO Inquam Photos

Doar 90 de voturi dintre cele înregistrate au fost „pentru” moțiune, în timp ce 189 de voturi au fost contra „moțiunii”. S-a înregistrat și o abținere, iar trei aleși prezenți nu au votat.

Singurii care au luat cuvântul după explicarea votului au fost doi aleși ai USR și AUR. „PSD și PNL au făcut scut în jurul acestei persoane. Când un ministru copiază în teza de doctorat, pleacă acasă”, i-a transmis Radu Miruță, deputat USR.

În schimb, reprezentantul AUR a avut nemulțumiri mai mult față de „ce s-a întâmplat la MAI”. „Sunt convins că nu vă mai interesează, dar acuzația împotriva lui Bode, cea cu plagiatul, e pistol cu apă față de ce a făcut un grup la Ministerul Afacerilor Interne. Un grup care a încălcat drepturile omului în timpul pandemiei”, a transmis Sorin Muncaciu, deputat AUR.

Dezbaterea moțiunii, cu scandal

Partidele din Opoziție și cele din coaliția de guvernare s-au contrat la moțiunea simplă depusă împotriva ministrului de Interne. Lucian Bode le-a transmis celor din USR că sunt penibili, în timp ce Uniunea a replicat faptul că demnitarul se agață de putere.

Este evident pentru toată lumea că aveți idei puține și fixe, deci nu pot să mă declar surprins de ideea voastră de a mai depune încă o moțiune. Recunosc că mă surprinde însă anduranța pe care o aveți la penibil și ipocrizie (...) Țin să remarc oamenii de calitate din USR cu care am lucrat în campania din 2020 și cu care am fost la guvernare în 2021. Asta se întâmplă când vă lăsați conduși de un pui de securist, înconjurat de o gașcă de bezmetici. Pentru că așa arată conducerea USR astăzi, iar strategia lor până acum a avut un singur efect: au dus în jos USR, la 6-8%”, le-a transmis Lucian Bode.

Astăzi, însă, niște analfabeți funcțional încearcă să mă denigreze, mă răstignesc în piața publică cu privire la parcursul meu academic și profesional. Unii care nu știu să întocmească un CV, care au absolvit o facultate în 2 ani sau care se bâlbâie când au de dat explicații despre cum și-au dobândit diplomele de studii”, a completat ministrul Bode.

Însă ceea ce au făcut câțiva mușterii USR de la UBB în frunte cu Dacian Dragoș - Președintele Comisiei de Etică a UBB și, atenție, beneficiarul susținerii USR pentru ocuparea unor funcții în cadrul sistemului de Justiție - în perspectiva adoptării ultimei hotărâri a Comisiei de Etică din 2023, nu are nicio legătură cu realitatea sau cu respectarea legii, ci arată că a fost folosit drept pion într-o amplă campanie a USR de denigrare a mea. Vorbim de același Dacian Dragoș care a recunoscut public că au fost presiuni pentru „arderi pe rug în piața publică”, pentru a fi “parțiali și subiectivi”, “pentru a da un verdict de plagiat fără niciun fel de judecată”, pentru că judecata și verdictul se dau pe Facebook la USR și asociații lor. Că tot vorbim de campanii, USR a cheltuit degeaba milioane de lei din bani publici pentru a-mi cere demisia sau pentru a ventila minciuni și jigniri de cea mai joasă speță. Vă întreb, iarași, la ce v-a folosit? V-ați făcut de râs și ați dus USR la 6-8%”, a mai subliniat ministrul Internelor.

Liderul USR, Cătălin Drulă, a susținut că ar trebui ca secretarului general al PNL ar trebui să-i fie rușine. „Rușine, așa am fi vrut să-i spunem. Moțiunea rușinii! E o rușine să-l avem pe Bode ministru de Interne”, a completat Drulă. Nu a uitat USR-istul nici de ratarea Schengem. „Am ratat Schengenul, Bode a fost demonstrat plagiator”, a completat președuntele Uniunii care a amintit că „Iohannis patronează acest sistem” în care pe funcții au ajuns mai multe persoane controversate. „Lucian, ești disperat. Te agăți de putere. Faci rău, iar asta e problema lor, dar faci rău României, iar asta e problema mea și a USR”, a conchis Drulă.

Știre în curs de actualizare

Sursa: adevarul.ro


Citește și:

populare
astăzi

1 Cea mai mare notă luată de Piedone în viața lui a fost un 6...

2 STENOGRAME „Eugen Mîrtz i-a inoculat victimei ideea că prin sexul anal a salvat-o de la moarte deblocându-i o chakră ce controlează punctele vitale”

3 „A fost așa toată durata zborului de patru ore”

4 Prima intoxicare aruncată pe piață de Antena 3, un sondaj realizat de fostul ginere al lui Dan Voiculescu

5 VIDEO Surpriză totală / Cine ar fi „gurul” discipol al lui Gregorian Bivolaru săltat de mascați. Eugen Mârtz era invitat mereu la B1TV, la emisiunea Al…