MS: 7.500 de doze de anticorpi monoclonali, repartizate în 147 de spitale

MS: 7.500 de doze de anticorpi monoclonali, repartizate în 147 de spitale

Ministerul Sănătăţii (MS) a repartizat, marţi, 7.500 de doze de anticorpi monoclonali în 147 de spitale care tratează pacienţi infectaţi cu SARS-CoV-2.

Potrivit unui comunicat al MS transmis AGERPRES, medicamentele au fost achiziţionate în baza Acordului - Cadru SANTE/2020/ C3/091 încheiat între Comisia Europeană şi firma producătoare, iar fondurile au fost alocate în luna septembrie a acestui an din rezerva bugetului de stat.

Comisia de specialitate de boli infecţioase a informat profesioniştii din sistemul sanitar privind modul de administrare a acestor medicamente din unităţile sanitare cărora le-a fost distribuit produsul.

"Anticorpii monoclonali sunt medicamente inovatoare care se administrează în formele uşoare şi medii de boală. Corect utilizate, aceste medicamente previn cu succes trecerea la stadii severe. Reprezintă o şansă pentru noi să mai atenuăm internările în secţiile de terapie intensivă. Din această cauză am solicitat conducerii Comisiei de specialitate şi reprezentanţilor MS implicare maximă în valorificarea lor. Fac apel şi la medicii de familie care au un rol important în catagrafierea şi îndrumarea viitorilor beneficiari ai acestor terapii", a spus Cseke Attila, ministrul interimar al Sănătăţii, citat în comunicat.

În România, conform protocolului de tratament al infecţiei cu virusul SARS-CoV-2, anticopii monoclonali - soluţie perfuzabilă se administrează pacienţilor cu forme uşoare şi medii de boală care nu necesită administrare de oxigen şi care au factori de risc semnificativi pentru evoluţia severă a COVID-19, de preferat în primele 3-5 zile de la debutul simptomelor. Eficienţa anticorpilor monoclonali depinde de administrarea cât mai precoce după debutul bolii, nu mai târziu de primele 7 zile, se menţionează în comunicat.

În procesul de îndrumare a pacienţilor pentru administrarea anticorpilor monoclonali un rol important îl are medicul de familie, precizează MS.

Conform recomandărilor Comisiei de boli infecţioase, odată intrate în farmacia spitalului, medicamentele pot fi eliberate pacienţilor, după o prealabilă evaluare clinico-biologică care poate fi realizată fie în spital, fie în cabinetele medicilor de familie, care, mai apoi, îndrumă pacienţii pentru administrare în spital (prin spitalizare de zi, la camera de gardă sau în unităţile de primiri urgenţe). AGERPRES


Citește și:

populare
astăzi

1 Bilanțul după trei luni al noului comandant al Forțelor Armate Ucrainene: Armata lui Putin sângerează din greu, dar câștigă încă teren

2 Cea mai mare notă luată de Piedone în viața lui a fost un 6...

3 STENOGRAME „Eugen Mîrtz i-a inoculat victimei ideea că prin sexul anal a salvat-o de la moarte deblocându-i o chakră ce controlează punctele vitale”

4 Se întâmplă lucruri? / Se strânge robinetul?

5 „Au vrut ca o Ucraină epuizată, dar încă neînvinsă, să fie forțată să se așeze la masa negocierilor cu o Rusie epuizată, dar și neînvinsă”