MT: Autostrada Sibiu-Pitești va fi construită până în 2020; proiectul este evaluat la 1,6 miliarde euro, fără TVA

MT: Autostrada Sibiu-Pitești va fi construită până în 2020; proiectul este evaluat la 1,6 miliarde euro, fără TVA

Autostrada Sibiu - Pitești figurează în Master Planul General de Transport (MPGT) ca prioritate zero, astfel că va fi construită în perioada de implementare a proiectelor 2014-2020, proiectul fiind evaluat la 1,6 miliarde euro, potrivit Ministerului Transporturilor (MT). 'Autostrada are o lungime de 120 de kilometri, din care 20 de kilometri sunt în zona de munte. Proiectul este evaluat la 1,6 miliarde euro, fără TVA, iar execuția lucrărilor este prevăzută în perioada 2017-2020', se arată intr-un comunicat al MT, transmis, joi, AGERPRES.

Ministerul Transporturilor precizează că va întreprinde toate demersurile necesare în vederea finalizării proiectului autostrăzii Sibiu-Pitești până în anul 2020, acesta fiind 'prioritar pentru infrastructura rutieră din România, urmând să deservească în condiții bune, traficul de tranzit internațional, de mărfuri și persoane'.

Până în prezent, au fost parcurse mai multe etape. Astfel, în data de 11 februarie 2015, Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România (CNADNR) a desemnat câștigătorul pentru contractul 'Revizuirea/Actualizarea Studiului de fezabilitate pentru autostrada Sibiu — Pitești", acesta fiind Asocierea Spea Ingineria Europea SA Milano Italia Sucursala București — Tecnic Consulting Engineering Romania SRL.

În urma desfășurării procedurii de achiziție publică, 'Revizuire/Actualizare Studiu de fezabilitate pentru autostrada Sibiu-Pitești', a fost formulată o contestație în data de 23 februarie 2015 la rezultatul procedurii emis de către CNADNR. Contestația se află în soluționare la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor (CNSC). AGERPRES


populare
astăzi

1 Le Monde scrie lucruri despre care în România se tace... De ce oare?

2 Un articol pe care ar trebui să-l citească toți românii cu bun-simț / El este individul care a redactat decizia Curții Supreme prin care faptele penale …

3 „Colega noastră e în concediu medical” / Ce spun angajații din primăria Livezile, după ce edilul comunei a fost acuzat că a hărțuit sexual o angajată în…

4 BREAKING Percheziții la Tinmar Energy, unul dintre cei mai mari traderi de energie / Patronul grupului, Augustin Oancea, participă la percheziții după c…

5 Citiți, oameni buni, în ce țară am ajuns să trăim! / Credeți că individul ăsta e patronul afacerii?