MT: Denivelarea terenului în zona stației de metrou Eroilor, cauzată de tasări sub carosabil provocate de infiltrații

MT: Denivelarea terenului în zona stației de metrou Eroilor, cauzată de tasări sub carosabil provocate de infiltrații

"Denivelarea" terenului în zona stației de metrou Eroilor a fost determinată de producerea unor infiltrații cu antrenare de material solid, ca urmare a străpungerii planificate a peretelui de beton armat al incintei stației de metrou, infiltrații care au generat tasări sub carosabil, informează Ministerul Transporturilor, printr-un comunicat remis AGERPRES.

Ministrul Transporturilor, Dan Costescu, i-a convocat sâmbătă seară la sediul Ministerului Transporturilor pe reprezentanții Metrorex, ai constructorului, proiectantul, consultantul și firma de monitorizare a terenului și imobilelor din zonă. Aceștia i-au prezentat situația din teren și măsurile pe care le-au luat până acum, și mai ales măsurile care se impun în perioada imediat următoare.

"Ca urmare a străpungerii planificate a peretelui de beton armat al incintei stației de metrou Eroilor în zona intersecției dintre axul 1 și linia 2 pentru intrarea în stație a utilajului TBM, s-au produs infiltrații cu antrenare de material solid pe conturul utilajului. Fenomenul s-a declanșat în data de 11 decembrie 2015, la ora 15,30, generând tasări sub placa carosabilă. Imediat, constructorul a umplut golurile apărute sub carosabil cu circa 70 mc de beton. Fenomenul de tasare a continuat și astăzi, drept pentru care au fost luate mai multe măsuri pentru stabilizarea zonei din subteran. După turnarea unei cantități suplimentare de beton (circa 120 Constructorul susține că tendința tasărilor este spre stagnare, dar ca măsură asiguratorie, zona va fi în continuare monitorizată", se menționează în comunicat.

Primăria Capitalei a anunțat sâmbătă, printr-un comunicat de presă, că traficul rutier pe bulevardul Eroilor, între str. Carol Davila și Pod Eroilor, și pe bulevardul Eroilor Sanitari, între str. Carol Davila și Piața Operei, a fost întrerupt din cauza surpării terenului, existând riscul de prăbușire a carosabilului.

Conform sursei citate, incidentul a fost semnalat, sâmbătă, de constructorul care efectuează lucrări de modernizare și extindere pentru Metrorex.

"Deoarece exista riscul prăbușirii carosabilului și propagarea surpării spre imobilele aflate la intersecția bulevardului Eroilor cu bulevardul Eroii Sanitari, primarul general Răzvan Sava a convocat un comandament de urgență și a dispus închiderea traficului în zonă, până la punerea în siguranță a perimetrului", precizează comunicatul citat.

Conform PMB, la fața locului s-au aflat reprezentanți ai ISU București, ai Inspectoratului de Stat în Construcții, ai Poliției Naționale, Poliției Rutiere, dar și ai Poliției Locale a Municipiului București și ai Jandarmeriei. De asemenea, s-au mobilizat echipele de intervenție ale companiilor de utilități, pentru a oferi asistența tehnică și de intervenție.

"Primarul Capitalei i-a convocat, duminică, la ora 10,00, la sediul Primăriei Municipiului București, pe reprezentanții Metrorex, ai Poliției Rutiere, ai ISU și ai Inspectoratului de Stat în Construcții. La întâlnire, la care a fost invitat și prefectul Capitalei, Paul Petrovan, vor fi discutate măsurile de intervenție pentru punerea în siguranță a perimetrului, precum și eventuale măsuri de extindere a restricției de circulație rutieră în zonă", se arată în comunicat.

AGERPRES


Citește și:

populare
astăzi

1 Maneaua care a înnebunit planeta. Melodia este în centrul unei controverse uriaşe

2 Justiția din Ro a comis-o din nou! Asta e din aia jegoasă, făcută în nesimțire!

3 O dezvăluire care dă de gândit / „Din păcate, nu am avut ocazia să-l cunosc pe Zelensky în persoană. Probabil că are alte lucruri de făcut”

4 VIDEO Asta cu cei doi militari ucraineni de origine română, tată și fiu, o fi adevărată?

5 Așa o fi?