Surse din fosta Direcţie de Informaţii Externe (DIE) a Securităţii susţin că guvernatorul Băncii Naţionale a României, Mugur Isărescu (67 de ani), ar fi fost ofiţer acoperit în cadrul Institutului de Economie Mondială (IEM), dezvăluie  PressOne.ro

El ar fi fost recrutat ca ofiţer în 1971, când se pregătea să-şi finalizeze studiile de la Academia de Ştiinţe Economice, şi în acelaşi an a fost angajat la IEM.

Istoria acestui Institut a intrat în atenţia publică după ce ziarul România liberă a publicat documente din care reiese că, pe vremea când era angajat la IEM, Mugur Isărescu a semnat note informative sub numele de cod "Manole".

Surse din SRI ne-au declarat că, după apariţia articolelor din România liberă, în cadrul SRI s-a declanşat o anchetă pentru identificarea persoanei care s-a ocupat de inventarierea documentelor, pe motiv că aceasta nu ar fi "periat" suficient de bine dosarul Institutului de Economie Mondială înainte de a-l trimite la Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității (CNSAS), în anul 2008.

Documente aflate în arhiva CNSAS demonstrează că Institutul de Economie Mondială a funcţionat ca una dintre instituţiile deplin conspirate ale spionajului extern din perioada regimului Ceauşescu.

În cadrul IEM funcţiona şi o divizie specială, folosită pentru legendarea şi trimiterea în străinătate a unor ofiţeri acoperiţi, căreia i s-a dat numele de "Grupul Operativ Negoiu".

De-a lungul timpului, Departamentul Securităţii Statului a deschis cel puţin trei dosare care au vizat IEM, aşa cum reiese din documentele de la CNSAS.

Unul a fost Dosarul de obiectiv "Fundaţia", iar celelalte două au avut denumire identică – Dosarul de obiectiv "Institutul de Economie Mondială".

Două dintre dosare au fost deschise de UM 0544 (Centrul de Informaţii Externe) şi erau axate pe probleme de contrainformaţii, pe când cel de-al treilea a fost deschis de Direcţia a III-a de Contraspionaj a Securităţii.

Documentele arată că, din aproximativ 170 de angajaţi ai Institutului, mai mult de o treime – circa 60, în anul 1979 – erau ofiţeri acoperiţi ai UM 0544.

Dosarele de Securitate ale Institutului de Economie Mondială se găsesc la CNSAS, incluse în fondul documentar al Dosarului de obiectiv "Agerpres". La CNSAS nu se află însă şi un Dosar de personal al lui Mugur Isărescu.

Surse din SRI ne-au explicat că, procedural, dacă o persoană cu o anumită calitate în fosta Securitate a rămas în activitate şi după 1990, dosarul său de dinainte de 1989 nu se declasifică şi nici nu se predă la CNSAS.
 
Recrutarea lui Mugur Isărescu

1971 a fost primul an, potrivit surselor noastre, în care Securitatea a recrutat studenţi ce urmau să absolve Facultatea de Comerţ Exterior din cadrul ASE, cu scopul de a-i infiltra ca ofiţeri acoperiţi la Institutul de Economie Mondială.

La vremea respectivă, absolvenţii erau obligaţi să meargă în provincie pentru un stagiu de doi ani. La cererea DIE, primul-ministru al României, Ion Gheorghe Maurer, a semnat o derogare de la această regulă pentru patru studenţi de la Facultatea de Comerţ Exterior, astfel încât, după absolvire, aceştia să poată fi încadraţi direct la IEM.

Primul selectat şi inclus pe lista DIE a fost Eugen Dijmărescu, studentul cu cea mai mare medie din promoţia sa. După 1990, el avea să devină, printre altele, ministru de Finanţe şi viceguvernator al BNR.

Sursele noastre afirmă că Mugur Isărescu nu s-a aflat printre opţiunile iniţiale, însă pentru el a intervenit colonelul Victor Dorobanţu, comandantul Centrului de Cifru şi Comunicaţii Cifrate din DIE.

În anii '60, Dorobanţu fusese coleg la Ambasada României din Washington cu Mihai Croitoru, cumnatul lui Mugur Isărescu, între familiile lor legându-se o strânsă prietenie.

Aceleaşi surse susţin că Victor Dorobanţu a intervenit la ofiţerul DIE care se ocupa de selecţia viitorilor absolvenţi de ASE. Pentru a-i mări şansele, Dorobanţu l-a prezentat pe Mugur Isărescu ca fiind "nepotul său" şi a insistat să se numere printre cei patru studenţi aleşi.

Isărescu a fost a cincea persoană pe lista absolvenţilor Facultăţii de Comerţ Exterior care au fost selectaţi pentru a deveni ofiţeri acoperiţi ai spionajului extern la Institutul de Economie Mondială.

Premierul Maurer a aprobat, în final, lista cu cinci nume propuse de DIE, deşi acceptul său iniţial vizase doar patru persoane.

Aceleaşi surse susţin că, în martie 1990, Isărescu a fost trimis ca secretar II la Ambasada României din SUA la intervenţia aceluiaşi ofiţer DIE care îl selectase în 1971, deşi acesta nu era diplomat de carieră.

Numirea lui Isărescu, în 1990, în poziţia de guvernator al BNR a fost făcută la recomandarea aceluiaşi ofiţer DIE, însă purtătorul de mesaj a fost Paul Niculescu-Mizil, mai precizează sursele noastre.

Înalt demnitar în regimul Ceauşescu, fost viceprim-ministru şi membru al Comitetului Politic Executiv al PCR din 1965 până în 1989, Paul Niculescu-Mizil ar fi fost cel care l-a convins pe Ion Iliescu să îl numească guvernator pe Isărescu, pe atunci în vârstă de 40 de ani.

O altă propunere făcută de Niculescu-Mizil la recomandarea aceluiaşi ofiţer DIE, şi acceptată de Ion Iliescu, a fost numirea lui Eugen Dijmărescu ca ministru în guvernul Petre Roman.

Contactat pentru a-şi exprima punctul de vedere, Mugur Isărescu a transmis prin intermediul Biroului de Presă al BNR refuzul său de a face orice comentariu pe marginea acestui subiect.

Eugen Dijmărescu nu a putut fi contactat până la publicarea articolului.
 
 Cine este Eugen Dijmărescu

Eugen Dijmărescu s-a pensionat în decembrie 2016 din funcţia de director general al Fondului de Garantare a Depozitelor Bancare, pe care o deţinuse începând din 2009.

După Revoluție, în perioada ianuarie-martie 1990, a fost director la Institutul de Economie Mondială.

Apoi a fost de mai multe ori ministru: ministru însărcinat cu Orientarea Economică (1990), ministru al Economiei și Finanțelor (aprilie - septembrie 1991), ministru delegat pentru Comerţ (2003 - 2004). A fost deputat FSN (1990 - 1992) şi senator PD (1992 - 1994).

În 1994 s-a retras din politică după ce a fost numit ambasador al României în Japonia, poziţie ocupată până în 1999. Între 2004 şi 2009 a fost viceguvernator al Băncii Naționale a României.
 
Cumnatul Croitoru

Cumnatul lui Mugur Isărescu, Mihai Croitoru, fost ofiţer DIE, a deţinut în anii '60 diverse funcţii de conducere la Ambasada României din SUA.

În anii '70 a fost mutat la Ambasada din Marea Britanie, de unde, potrivit relatărilor presei, a fost retras în 1978, la cererea Foreign Office – Ministerul de Externe de la Londra –, care l-a suspectat de spionaj.

Mihai Croitoru a lucrat apoi în Ministerul Comerţului Exterior, ca şef de cabinet al ministrului, poziţie rezervată exclusiv cadrelor DIE/CIE, iar în ianuarie 1990 a fost retrimis la Ambasada de la Washington, unde a fost coleg cu cumnatul său, Mugur Isărescu, timp de şase luni.

Ulterior a fost numit ambasador în Norvegia, iar în mandatul de ministru de Externe al lui Mircea Geoană (2001 - 2004), a ajuns director general în Ministerul Afacerilor Externe (MAE).

În 1991, după ce Mugur Isărescu a devenit guvernator, la BNR a fost angajat fiul lui Mihai Croitoru (şi, deci, nepot al lui Isărescu), Cristian Croitoru. Acesta a fost mai întâi şef serviciu în Direcţia Informatică, fiind promovat ulterior director adjunct, poziţie ocupată până în 1995, când a părăsit BNR.

Pila Dorobanţu

La începutul anilor '60, Victor Dorobanţu a făcut parte din celebra reţea de spionaj "Caraman".

Creată şi dirijată de Mihai Caraman, reţeaua de spioni români a reuşit să penetreze NATO la sfârşitul anilor '50 şi în anii '60, dând o grea lovitură de securitate Alianţei Nord-Atlantice.

La mijlocul anilor '60, Victor Dorobanţu a lucrat la Ambasada României în SUA, în anii '80 a ocupat funcţia de director al Serviciului Paşapoarte, iar ulterior a fost şef Serviciu în cadrul Securităţii Municipiului Bucureşti.

În 2006, CNSAS a emis o decizie prin care a stabilit că Victor Dorobanţu a fost agent al poliţiei politice comuniste şi a adus atingere unor drepturi şi libertăţi fundamentale ale omului.

Fiul lui Victor Dorobanţu, Remus Dorobanţu, a lucrat şi el în Banca Naţională a României începând cu 1991, fiind angajat la scurt timp după numirea lui Mugur Isărescu în funcţia de guvernator.

Între 1991 şi 1995 a fost şef de departament, iar între 1995 şi 1997 a fost director în BNR, potrivit profilului său personal de pe LinkedIn.

Remus Dorobanţu a plecat din BNR pentru a ocupa poziţia de vicepreşedinte al Bancorex, fosta bancă de comerţ exterior comunistă, condusă la acel moment de Vlad Soare, la rândul său fost ofiţer DIE, potrivit relatărilor presei.
 
 Obiectivul "Institutul de Economie Mondială"

Institutul de Economie Mondială a fost, în anii '70 şi '80, principala instituţie de acoperire a DIE/CIE, ramura Securităţii care se ocupa de spionajul extern, aşa cum reiese din documentele aflate la CNSAS.

Potrivit unor surse din fosta Securitate şi documentelor aflate în arhiva CNSAS, în Institutul de Economie Mondială existau în paralel:

ofiţeri deplin conspiraţi, a căror apartenenţă la Securitate era cunoscută de un singur cadru DIE, cel care îi avea în legătură;

o structură de acoperire pentru ofiţerii legendaţi care erau trimişi cu misiuni speciale în străinătate;

o reţea informativă a structurii de contrainformaţii din serviciul de spionaj extern, construită pentru a împiedica trădările şi defectările, reţea care se ocupa cu protecţia internă a cadrelor.

Deconspirarea din fişele autobiografice

Într-o Notă datată 3 noiembrie 1979 şi semnată de colonelul Florin Ionescu, se făcea analiza cauzelor care ar fi putut favoriza deconspirarea faptului că Institutul de Economie Mondială era folosit pentru acoperirea cadrelor care lucrau în UM 0544 şi erau legendate pe această instituţie.

De exemplu, unii ofiţeri ai CIE, pentru a le ascunde rudelor care lucrau în comerţul exterior faptul că erau ofiţeri acoperiţi, le-au spus acestora că erau angajaţi la Institutul de Economie Mondială.

Rudele, obligate să completeze fişe autobiografice la serviciu, au menţionat că au membri din familie care lucrează la Institutul de Economie Mondială, completând datele aşa cum le fuseseră prezentate.

Dacă se întâmpla ca rudele păcălite să plece în străinătate sau să fie promovate, organele de partid şi serviciile de cadre erau obligate să facă verificări directe la IEM, ajungând, astfel, la ofiţerii deplin conspiraţi.

Procedura implica verificarea dosarului de cadre al celui vizat (ofiţerul deplin conspirat), dar şi discuţii cu şeful acestuia, secretarul de partid şi preşedintele sindicatului.

În Notă se menţionează că, din această cauză, s-a ajuns ca aproximativ 30 de ofiţeri deplin conspiraţi să fie verificaţi de serviciile de cadre din diverse alte instituţii.

"Întrucât la serviciul de cadre al «Fundaţiei» şi la cele similare din unităţi nu există dosare legendă pentru ofiţerii acoperiţi, care să poată fi puse la dispoziţia celor interesaţi, se produc, în cele mai multe cazuri, situaţii nedorite şi chiar suspiciuni asupra apartenenţei reale a celor verificaţi."
Ca să se evite verificarea ofiţerilor acoperiţi, erau inventate diverse scuze, cum că şeful cadrelor de la IEM lipseşte sau este într-o şedinţă, că dosarul se află la un "organ superior" şi nu poate fi consultat sau că persoanele de la care ar trebui să se ceară informaţii sunt plecate.

Într-o însemnare olografă de pe acea notă se precizează că "s-au cerut verificări de acest gen pentru 21 cadre, din care: UM 0199 – 1; UM 0208 – 8; UM 0201 – 12".

UM 0199 era indicativul Secţiei I a CIE, care se ocupa de ţările capitaliste europene. UM 0208 era indicativul pentru Secţia a III-a a CIE, care se ocupa de principalele ţări nesocialiste din Asia şi Africa, iar UM 0201 era indicativul Secţiei a II-a a CIE, care se ocupa de principalele ţări capitaliste din America de Nord şi America de Sud.
 
Sursa "Manole"

În documentele oficiale ale Institutului de Economie Mondială aflate la CNSAS, Mugur Isărescu apare în calitate de sursă care furniza note informative pentru Securitate, cu numele conspirativ "Manole".

Este posibil ca un ofiţer deplin conspirat, aşa cum afirmă sursele noastre că era Mugur Isărescu, să fie în acelaşi timp şi sursă?

Este posibil, susţin mai mulţi istorici, cercetători şi foşti ofiţeri din DIE/CIE consultaţi în legătură cu procedurile şi modalitatea de operare folosite de diverse structuri ale Securităţii.

Prin "sursă", potrivit Dicţionarului de termeni elaborat de CNSAS, se înţelege o persoană inclusă într-o reţea informativă sau care furniza informaţii Securităţii.

Şi totuşi, cum ar fi fost posibil ca un ofiţer deplin conspirat, care avea misiuni speciale şi specifice, să ajungă sursă, să dea note informative despre colegi sau să facă rapoarte despre cetăţenii străini cu care interacţiona?

Un ofiţer acoperit se afla în legătura unui singur cadru de Securitate, calitatea sa reală şi misiunile pe care era împuternicit să le execute fiind cunoscute doar de către acesta din urmă.

În situaţia în care un alt ofiţer de Securitate, care se ocupa de o reţea informativă dintr-o anumită instituţie, îi propunea ofiţerului deplin conspirat să devină sursă, acesta nu putea refuza.

Surse din fostul DIE ne-au explicat că un eventual refuz al unui ofiţer acoperit ar fi atras atenţia asupra sa şi ar fi putut duce la o eventuală deconspirare.

Cum Institutul de Economie Mondială era principala instituţie de acoperire a Centrului de Informaţii Externe, activitatea angajaţilor presupunea contacte permanente cu diverşi cetăţeni străini, diplomaţi sau ziarişti, astfel încât Securitatea a creat o reţea de contrainformaţii în interiorul instituţiei.

Notele date de Mugur Isărescu sub numele de cod "Manole" figurează în dosarul deschis de UM 0195, unitate de contrainformaţii, care se ocupa cu prevenirea trădărilor din aparatul de spionaj extern.

În Dosarul de obiectiv "Institutul de Economie Mondială" nu se află, însă, un angajament de colaborare semnat de Mugur Isărescu şi nici un dosar personal care să îl vizeze.

După defectarea lui Ion Mihai Pacepa, adjunct al şefului DIE, Securitatea a început să creeze mai abitir reţele de contrainformaţii, adică de protecţie internă, pentru a preveni alte acte de trădare.

Reţelele contrainformative aveau scopul de a monitoriza unităţile militare sau instituţiile în care existau ofiţeri acoperiţi, astfel încât să fie ţinute sub observaţie în special interacţiunile acestora cu cetăţenii străini.

Reţeaua

Într-o Notă din 27 martie 1986, care analiza situaţia contrainformativă a IEM, se menţionează că reţeaua din interiorul Institutului avea 2 rezidenţi, 9 colaboratori, 21 de surse, 13 relaţii operative, o gazdă – casă de întâlniri şi o casă conspirativă, aflate în legătura locotenentului major Ioan Filip.

Potrivit documentelor din Dosarul de obiectiv "Institutul de Economie Mondială", reţeaua informativă trebuia să urmărească dacă cetăţenii străini erau primiţi în alte spaţii decât cele de protocol sau dacă angajaţii întreţineau relaţii neoficiale cu aceştia.

În dosarul IEM se află mai multe Dosare personale, însă niciunul al vreunei persoane cunoscute care a ocupat poziţii publice după 1989, precum Eugen Dijmărescu, Napoleon Pop sau Petru Rareş, cu toţii colegi, în diferite perioade, cu Mugur Isărescu la Banca Naţională.

Un alt amănunt interesant este faptul că la dosar nu se află nicio notă dată de vreun alt coleg care să îl vizeze pe Mugur Isărescu.
 
Note date de sursa "Manole"
despre colegii de la Institutul de Economie Mondială

Bălţatu Laurenţiu – 29 februarie 1980

Ciobanu Cornel – 2 martie 1980

Radu Titircă – 25 septembrie 1981

Victor Babiuc – 4 februarie 1980

Victor Babiuc – 29 august 1987

Iulian Dănescu – 15 februarie 1983

Iulian Dănescu – 5 septembrie 1986

Irina Dumitriu – 9 septembrie 1985

Irina Dumitriu – 16 decembrie 1987

Eugen Dijmărescu – 25 ianuarie 1980

Eugen Dijmărescu – 8 martie 1988

Eugen Dijmărescu – 28 august 1986

Eugen Dijmărescu – 26 august 1987

Eugen Dijmărescu – 26 ianuarie 1989
 
Citește articolul integral pe  PressOne.ro .




 
 

Distribuie Distribuie Comentarii