Muhuleţ (AEP), despre verificările de la PSD: Anual, se face un control la partide, mai ales la cele beneficiare de subvenţii

Vicepreşedintele Autorităţii Electorale Permanente Marian Muhuleţ a confirmat miercuri pentru AGERPRES că se desfăşoară un control al inspectorilor AEP la sediul central al PSD, dar aceasta este o acţiune programată, anuală, care se face la toate partidele beneficiare de subvenţii de la bugetul de stat.

"Acest control se face anual la toate partidele politice, mai ales cele beneficiare de subvenţii. Controlăm activitatea pe anul anterior, am programat din timp, am controlat înainte de sediul central toate filialele PSD şi acum încheiem cu sediul central. (...) Am început controlul acum trei zile", a spus Muhuleţ.

El a precizat că acest control se face şi la alte partide.

Presa centrală a relatat miercuri că la sediul central al PSD din Bucureşti au descins inspectorii Autorităţii Electorale Permanente pentru un control privind modul în care au fost cheltuiţi banii primiţi de partid de la bugetul de stat. AGERPRES


populare
astăzi

1 Amenzi de până la 50.000 de lei pentru renovarea băii sau a bucătăriei fără acte

2 Hopa, ce avem noi aici? / „Familistul” Daniel Băluță, surprins la PSD luxury-show cu una de 27 de ani pe care a pus-o deja șefă la stat

3 Cinism la PSD / Adrian Năstase cere taxe de solidaritate după luxury-show-ul de la Timișoara

4 Tulburări politice europene – un român care câștigă 77.000 de dolari pe lună a atras atenția

5 Omul care îl ține în șah pe Dominic Fritz: cine controlează de fapt USR