N-a sosit oare momentul ca statul român să pună punct și Viktor Orban să fie declarat persona non-grata?

N-a sosit oare momentul ca statul român să pună punct și Viktor Orban să fie declarat persona non-grata?

  • N-a sosit oare momentul ca statul român să pună punct și Viktor Orban să fie declarat persona non-grata?
  • Redăm mai jos declarația lui Orban tradusă pentru G4Media.ro de un etnic maghiar pentru a elimina orice discuții referitoare la nuanțe. Sublinierile aparțin redacției:

”În fiecare an îmi creează ceva dureri de cap subiectul despre care ar trebui cu adevărat să vorbesc, pentru că desigur, știm de la început, că la final toți ne vom gândi la același lucru, și la cum vom ajunge acolo.

În acest an am primit un material ajutător, pentru că Ministerul de Externe românesc, care, dacă înțeleg bine, aparține mai degrabă aripii de putere a președintelui statului, s-a grăbit să vină în ajutorul meu și mi-a trimis un démarche, în care mi-au scris despre ce nu este voie a se vorbi, despre ce pot să vorbesc? Cum? Și ce trebuie să ignor.

Aceasta este un act oficial de stat. Îl fac cunoscut. Ne sfătuiesc să nu vorbim despre acele lucruri care pot să dăuna sensibilitățile române. După care, acestea le enumeră:

Simboluri naționale. Bine, din punctul meu de vedere pe acest subiect putem să cădem de acord. Despre asta nu voi vorbi, dar salut prietenii care au sosit cu steaguri maghiare și secuiești.

Să nu vorbim despre drepturile colective ale minorităților. Bine. Nu vorbesc nici despre asta, doar constat că acestea există și se cuvin maghiarilor care trăiesc aici.

Ei scriu să nu vorbim despre unități administrative teritoriale românești neexistente. M-am gândit la ce s-au referit, cred că la Ardeal și Ținutul Secuiesc. Dar noi nu am afirmat niciodată că acestea ar fi unități teritoriale române.

Ei scriu că putem vorbi despre ceva, dar fără a le prezenta într-o notă proastă. Aceste ar fi de exemplu: valorile Vestului. Dacă cineva se învârte în politica europeană, așa cum asta este munca mea, atunci, astăzi valorile Vestului înseamnă 3 lucruri: migrație, LGBTQ și război. Dragi prieteni români, acestea nu trebuie prezentate într-o notă proastă, ele apar singure într-o notă proastă.

Și la final, mai există o perlă ce trebuie ignorată. Să ignorăm abordarea revizionistă xenofobă legată de migrație.
Aceasta este deja o călătorie în timp comunistă. Îmi vin în minte glumele lui Hofi (un actor maghiar celebru de comedie), care era despre: cine poate să spună dintr-o singură resuflare următoarele: imperialist, revizionist, burghez, clerical, și șovinist, fascist.

Aproape că se cutremură omul. Deci, acestea le vom ignora.

Raportat la asta, dacă tot am primit un démarche, ce propunem noi prietenilor noștri români?

În primul rând, le propunem că, dacă președintele român vine în Ungaria și ține o prezentare, eveniment pentru care noi tot îl invităm, atunci noi nu o să-i stabilim despre ce și cât poate să vorbească.

Mai propunem fraților români să ia în considerare că cea mai mare ambiție actuală română, statutul de membru Schengen, este sprijinit în totalitate de Ungaria și le atragem atenția că, din 1 iunie 2024, în UE va fi președinție ungară și că scopul primar al programului nostru este ca România să obțină statului de stat membru Schengen.”


Citește și:

populare
astăzi

1 „Ce s-a întâmplat în Europa de Est e un miracol economic fără precedent“

2 Rafinăriile Rusiei, la un pas de colaps după „vizitele” nocturne ale dronelor ucrainene

3 Amănunte din sondajele pe București. Singura certitudine este căderea ireversibilă a lui Piedone

4 VIDEO „Nasty” și-a ales candidatul pentru București! Pe cine susține fostul tenismen?

5 Rusia susține că Kim Jong-un va fi asasinat