Nadal, scos pe teren de Netflix după două luni: concluziile ibericului după meciul cu Alcaraz

Rafael Nadal, care încearcă revenirea la cel mai înalt nivel după o serie de accidentări, s-a "simţit mai bine decât spera", duminică, la un meci demonstrativ contra compatriotului său Carlos Alcaraz, desfăşurat la Las Vegas.

Rafael Nadal

Rafael Nadal

Cei doi jucători au susţinut un meci demonstrativ în Michelob Ultra Arena, din cazinoul Mandalay Bay Resort, cu trei zile înainte turneului ATP Masters 1.000 de la Indian Wells.

"Nivelul tenisului este un lucru, fantoma accidentărilor este o alta", a indicat Nadal după meci, câştigat de Alcaraz, actualul nr. 2 mondial, cu 3-6, 6-4, 14-12.

"În primul set, am jucat la un bun nivel, deşi a trecut ceva timp de când nu am mai jucat. M-am simţit mai bine decât speram", a spus câştigătorul a 22 de titluri de Mare Şlem, în vârstă de 37 de ani.

După ce a ratat aproape tot sezonul 2023, Nadal speră să revină la cel mai înalt nivel. El a jucat ultima oară la Brisbane, înainte de a declara forfait pentru Openul Australiei, primul turneu de Mare Şlem al anului, din cauza unei leziuni musculare.

Meciul demonstrativ, care a fost transmis în direct pe Netflix sub titulatura "The Netflix Slam", a stârnit un mare entuziasm în rândul publicului, iar pachetele VIP, care au avut preţuri cuprinse între 878 dolari şi 9.398 de dolari, fără taxe, au fost epuizate.

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 Blocat fără pensie la vârsta legală: variantele celor cu doar 10 ani munciți

2 Ce se întâmplă dincolo de viață: desenul unei femei confirmă teoria lui Monroe

3 VIDEO Două eleve au stârnit scandal după ce au dansat în clasă. Ce spune diriginta

4 Rezultatele tragerii loto de duminică, 11 octombrie. Premiile puse în joc de Loteria Română

5 VIDEO Atac masiv pe aeroportul din Riad: 12 morți și peste 300 de răniți