Naguma Medical Supply anunţă că va transmite luni Ministerului Sănătăţii 10 milioane de măşti destinate persoanelor vulnerabile

Naguma Medical Supply anunţă că va transmite luni Ministerului Sănătăţii 10 milioane de măşti destinate persoanelor vulnerabile

Compania Naguma Medical Supply SRL, câştigătoarea licitaţiei organizate de Ministerul Sănătăţii pentru cumpărarea măştilor sanitare destinate populaţiei din categoriile defavorizate, va transmite luni ministerului de resort o cantitate de 10 milioane din aceste măşti, se menţionează într-un comunicat remis de societatea comercială.

"În acest weekend, Ministerul Sănătăţii, prin Direcţia de Sănătate Publică, a deschis noi centre pentru primirea măştilor medicale. Naguma va continua să distribuie măştile pe parcursul săptămânii, 10 milioane fiind livrate chiar astăzi. Măştile achiziţionate vor fi distribuite gratuit de către minister unui număr de 2,3 milioane de români din categorii sociale defavorizate", se precizează în comunicatul Naguma Medical Supply SRL remis luni AGERPRES.

Parte a grupului InteRo, compania Naguma Medical Supply SRL a câştigat licitaţia organizată de Ministerul Sănătăţii pentru livrarea unui număr de 115 milioane de măşti tip 3 PLY, oferind cel mai mic preţ, respectiv 0,64 RON plus TVA, pentru măşti medicale cu certificat de garanţie şi calitate, potrivit comunicatului.

Începând din luna martie, Naguma Medical Supply SRL a furnizat României şi altor ţări din Uniunea Europeană peste 30 de milioane de măşti, se menţionează în comunicat.

Compania Naguma Medical Supply SRL aparţine familiei de investitori canadieni Topolinski, prezentă în România de peste 13 ani şi activând cu precădere în domeniul dezvoltărilor imobiliare, şi care îşi propune ca pe termen lung să transforme societatea comercială într-un furnizor de măşti şi alte echipamente individuale de protecţie pentru Europa de Est, conform comunicatului.

Premierul Ludovic Orban a declarat, duminică, referindu-se la licitaţia pentru măştile destinate persoanelor vulnerabile, că va fi reziliat contractul dacă cei care au câştigat nu livrează luni produsele.

Şeful Executivului a explicat că licitaţia a fost contestată de trei firme, atât la CNSC, cât şi în instanţă, contestaţiile au fost respinse şi ulterior s-a trecut la semnarea contractului-cadru, apoi a celui subsecvent cu câştigătorul.

"Câştigătorul licitaţiei avea obligaţia ca, în termen de cinci zile, să depună scrisoare de garanţie, urmând să înceapă cele şapte zile de derulare a contractului. Suntem în situaţia în care câştigătorul licitaţiei nu a depus în termenul de cinci zile, crezând că beneficiază de clauza de remediere care este inclusă în contractul respectiv. Săptămâna următoare, Ministerul Sănătăţii va lua o decizie care e foarte clară - rezilierea contractului în cazul în care luni nu vin cu măştile cei care au câştigat licitaţia şi trecerea la firma de pe locul 2 pentru a livra măştile prevăzute în contract. (...) Am convingerea că Ministerul Sănătăţii va finaliza licitaţia şi măştile vor ajunge la persoanele vulnerabile pentru care am prevăzut banii respectivi şi i-am alocat din Fondul de rezervă al Guvernului", a spus Orban, la finalul unei vizite de lucru în Gorj. AGERPRES


Citește și:

populare
astăzi

1 Așa se scrie istoria, oameni buni, din lucruri mărunte și neștiute...

2 VIDEO Atac cu rachete fără precedent al Ucrainei împotriva Rusiei

3 Voi ați văzut asta? / America, oameni buni...

4 Așa o fi?

5 VIDEO București 2024...