NASA / IMAGINEA SĂPTĂMÂNII: O galaxie singură, la marginea vidului

Majoritatea galaxiilor fac parte din grupuri galactice denumite roiuri sau clustere. De obicei, nicio galaxie nu este singură, izolată în spațiu, o altă galaxie fiind mai mereu în apropiere. Nu este însă și cazul galaxiei NGC 6503, o formațiune spiralată aflată la marginea unei zone bizare din Univers, denumită Vidul Local. 

Vidul Local (Local Void) este o uriașă zonă din spațiu — are diametrul de cel puțin 150 de milioane de ani lumină — și pare complet lipsită de stele și galaxii. Locul neobișnuit unde se află această galaxie, la marginea vidului, l-a făcut pe scriitorul Stephen James O'Meara să o numească 'Galaxia pierdută în spațiu" (Lost-In-Space galaxy') în cartea sa din 2007, "Hidden Treasures".

NGC 6503 se află la distanța de 18 milioane de ani lumină de Pământ, în constelația Draco sau Dragonul. NGC 6503 este o galaxie relativ mică, cu un diametru de doar 30.000 de ani lumină, adică aproximativ o treime din dimensiunea Căii Lactee.

În fotografia realizată prin intermediul Telescopului Orbital Hubble, NGC 6503 apare în detaliu, etalându-și bogăția cromatică. Aglomerări roșii de gaze cosmice pot fi văzute de-a lungul brațelor galactice, alături de regiuni în care cromatica dominantă este dată de culoarea albastru, locuri unde se nasc noi stele. Liniile șerpuitoare maro închis, formate din praf cosmic, conferă galaxiei un aspect marmorat. AGERPRES


populare
astăzi

1 Citiți ce a primit ăsta de la români după ce a postat o poză de la festivalul luxului de la PSD

2 VIDEO Noi amănunte despre petrecerea de lux unde Ciolacu și-a oficializat relația de amor cu fosta lui Negoiță

3 VIDEO Ciolacu, la braț cu aia de zicea că nu o cunoaște, la botez, la Simonis

4 Numerele extrase la Loto pe 1 noiembrie și explicația incidentului cu bilele blocate la Joker

5 Prăbușirea prețului la porcul de Crăciun îi bagă în panică pe fermierii români