NASA a pierdut sonda spațială Voyager 2 și încearcă să restabilească contactul

NASA a pierdut sonda spațială Voyager 2 și încearcă să restabilească contactul

NASA a pierdut contactul cu sonda spațială Voyager 2 din cauza unei comenzi greșite și crede că o antenă uriaşă amplasată în capitala Australiei, Canberraar putea contribui la restabilirea contactului, a raportat marţi presa australiană.

FOTO Shutterstock

Sonda Voyager 2 a fost lansată în 1977 pentru a explora planetele exterioare ale Sistemului Solar şi a fost concepută pentru a funcţiona doar pentru o perioadă de 12 ani.

Pe 21 iulie 2023, o serie de comenzi planificate au modificat din greşeală orientarea antenei, făcând-o să devieze cu două grade în raport cu direcţia Pământului, a precizat NASA într-un comunicat. Din această cauză, Vogager 2 nu mai poate în prezent să primească comenzi sau să trimită date pe Terra.

Glen Nagle, cercetător la Canberra Deep Space Communication Complex, a declarat pentru postul ABC că o staţie din California a transmis comenzile eronate prin antena din Canberra. Centrul din capitala australiană este administrat de Commonwealth Scientific and Industrial Research Organisation (CSIRO) ca parte a Deep Space Network (DSN), o reţea de comunicare cu spaţiul îndepărtat dezvoltată de NASA.

„Astfel de erori se produc din când în când. E mereu interesant atunci când ai un vehicul spaţial care ajunge la cea de-a 46-a aniversare a lui în cadrul unei misiuni spaţiale ce a fost concepută să dureze doar 12 ani", a declarat Glen Nagle pentru postul ABC, notează Agerpres.

Săptămâna viitoare, centrul din Canberra va transmite comenzile corectate către Voyager 2 în speranţa că acestea vor ajunge la destinaţie, a raportat ABC, citând NASA .

Sonda Voyager 2 se află la peste 19,9 miliarde de kilometri depărtare de Terra. Datele trimise de sonda americană nu mai ajung la DSN, iar ea nu mai primeşte comenzi de la controlorii de la sol.

Dacă această procedură va eşua, următoarea resetare a sondei este programată pe 15 octombrie, iar NASA a spus că noua comandă ar trebui să permită restabilirea comunicaţiilor cu sonda spaţială.

Inginerii care fac parte din echipa misiunii se aşteaptă ca Voyager 2 să rămână pe traiectoria sa planificată şi în timpul acestei perioade de „tăcere", a precizat NASA.

Sursa: adevarul.ro


Citește și:

populare
astăzi

1 „Ce s-a întâmplat în Europa de Est e un miracol economic fără precedent“

2 Rafinăriile Rusiei, la un pas de colaps după „vizitele” nocturne ale dronelor ucrainene

3 Amănunte din sondajele pe București. Singura certitudine este căderea ireversibilă a lui Piedone

4 VIDEO „Nasty” și-a ales candidatul pentru București! Pe cine susține fostul tenismen?

5 Rusia susține că Kim Jong-un va fi asasinat