NASA: Al doilea test al Deceleratorului Supersonic de Mică Densitate a fost un eșec

NASA: Al doilea test al Deceleratorului Supersonic de Mică Densitate a fost un eșec

NASA a testat luni din nou, sistemul conceput pentru asolizarea viitoarelor misiuni cu oameni la bord pe planeta Marte, un dispozitiv asemănător unei farfurii zburătoare ce poartă numele de Decelerator Supersonic de Mică Densitate (Low-Density Supersonic Decelerator - LDSD).

Această parașuta gigantică, menită să frâneze un obiect de la viteze supersonice până la o viteză care să facă posibilă asolizarea în siguranță, nu s-a desfăcut însă complet, conform publicației Business Insider și agenției AFP.

Testul a fost efectuat deasupra oceanului, în apropiere de baza US Navy din Kauai, Hawaii.

Deceleratorul Supersonic de Mică Densitate este un modul de asolizare conceput astfel încât să opună o rezistență suficientă coborârii prin straturile atmosferice pentru a încetini până la o viteză care să permită deschiderea unei parașute care să facă posibilă asolizarea în siguranță.

Este al doilea test eșuat al sistemului LDSD, iar în ambele teste vulnerabilitatea a fost parașuta. În primul test, desfășurat anul trecut, parașuta a fost sfâșiată, nerezistând vitezei de coborâre a modulului.

Specialiștii de la NASA au reproiectat parașuta și au fost optimiști cu privire la reușita testului desfășurat luni. Din nefericire nici acest test nu s-a încheiat cu succes, parașuta, cea mai mare concepută vreodată pentru o capsulă spațială, ce poate acoperi un întreg teren de fotbal american, nu s-a desfăcut complet și a fost distrusă.

Specialiștii NASA trebuie să se întoarcă acum la planșele de proiectare și să conceapă o nouă parașută care să fie gata pentru următorul test al sistemului LDSD ce a fost anunțat pentru vara anului viitor.

Această parașută trebuie să fie capabilă să dezaccelereze "farfuria zburătoare" de la Mach 2,5 până la o viteză subsonică. Noua tehnologie de frânare este testată la o altitudine foarte ridicată, unde condițiile sunt similare celor din atmosfera marțiană, cu densitate foarte redusă.

O navă trebuie să recupereze "farfuria zburătoare" și cutia neagră pentru a analiza toate datele acestui test.

"Atunci când vom trimite astronauți spre Marte trebuie să fim siguri că acest sistem va funcționa impecabil pentru că de el depinde întreaga misiune", a declarat Dan Coatta, inginer la NASA. AGERPRES


populare
astăzi

1 DEZVĂLUIRE Finlandezilor li s-a spus să nu-i mai bată pe americani, pentru că era „umilitor și demoralizant”

2 BREAKING Priviți până unde a ajuns această spioană a Rusiei! / Mai mult, e asociată cu consulul onorific al României la Hamburg, Klaus Rainer Kirchhoff

3 BREAKING O judecătoare, membră CSM, dă în vileag caracatița clientelismului din sistemul de Justiție

4 Cum l-a forțat UE pe Trump să-și înghită amenințările privind Groenlanda: „Nu se prea pune nimeni cu Uniunea Europeana”

5 Viktor Orbán „pune ultimele cuie în sicriul lui Zelenski”: „Ești într-o poziție disperată. Fiecare va primi ce merită”