NASA face dezvăluiri despre OZN-urile care au fascinat planeta. Ce spune despre existența extratereștrilor și prezența lor pe Terra

NASA face dezvăluiri despre OZN-urile care au fascinat planeta. Ce spune despre existența extratereștrilor și prezența lor pe Terra

În urma unei cercetări efectuate de NASA asupra a sutelor de apariții ale OZN-urilor, s-a constatat că nu există indicii că extratereștrii s-ar afla în spatele acestor fenomene inexplicabile, însă agenția spațială nu a exclus această posibilitate, relatează BBC.

Raportul are 36 de pagini. FOTO Arhivă

Cu toate că raportul îndelung așteptat nu prezintă nicio dovadă concludentă, acesta a indicat felul în care agenția spațială americană va investiga ceea ce numește fenomene anormale neidentificate cu ajutorul unei tehnologii îmbunătățite și al inteligenței artificiale.

Administratorul NASA, Bill Nelson, a afirmat că agenția spațială americană nu doar că se va ocupa de cercetarea eventualelor incidente OZN, ci va împărtăși datele cu mai multă transparență.

Raportul are 36 de pagini și cuprinde numeroase observații tehnice și științifice .

Nu există dovezi că extratereștrii există, dar ar putea exista

Pe ultima pagină a raportului se precizează că „nu există niciun motiv pentru care să concluzionăm" că în spatele sutelor de apariții ale OZN-urilor cercetate de NASA se află extratereștrii.

Totuși... aceste obiecte trebuie să fi călătorit prin sistemul nostru solar pentru a ajunge aici", se arată în raport.

În ciuda faptului că în raport nu există o concluzie cu privire la existența vieții extraterestre, NASA nu a negat că ar putea exista o „tehnologie extraterestră necunoscută care să opereze în atmosfera Pământului".

Nicola Fox, administratorul delegat al Direcției Misiuni Științifice a Nasa, a spus: „UAP (n.red OZN) reprezintă unul dintre cele mai mari mistere ale planetei noastre".

În ciuda nenumăratelor apariții semnalate ale OZN-urilor , Fox a declarat că, de regulă, nu sunt suficiente date care „să poată fi folosite pentru a trage concluzii științifice categorice cu privire la natura și originea UAP".

Totodată, aceasta a anunțat că agenția spațială a desemnat un nou director de cercetare al UAP pentru a „crea o bază de date solidă care să permită evaluarea informațiilor viitoare".

Noul director, a cărui identitate nu a fost dezvăluită, va folosi inteligența artificială și sistemul de învățare automată în cadrul procesului de colectare și analiză a datelor.

Dr. Dan Evans, de la Direcția pentru Misiuni Științifice a NASA, a enumerat o serie de motive pentru care agenția dorește să cerceteze OZN-urile , fiind vorba în primul rând de extinderea „cunoștințelor despre lumea care ne înconjoară, pentru cartografierea a ceea ce este necunoscut”, dar și pentru „siguranța cerului nostru”.

În aceeași ordine de idei, Evans a afirmat că întreaga activitate va fi „bazată pe dovezi și date”.

Obiectivul nostru a fost să producem o foaie de parcurs pentru NASA pentru a contribui la înțelegerea asupra naturii evenimentelor de tip UAP”, a declarat și David Spergel, președintele Fundației Simons, conform sursei citate.

Ne-am uitat la ce deține NASA și deși elementele ne arată o imagine clară a oceanelor, a suprafeței și a atmosferei, nu avem, totuși, rezoluția necesară pentru evenimente de tip UAP”, a mai adăugat el.

În vederea colectării mai multor date , Spergel susține că rolul publicului „nu poate fi supraevaluat”. Acesta a punctat și faptul că rapoartele „nu au găsit nicio dovadă care să sugereze că UAP sunt de origine extraterestră", menționând că majoritatea UAP-urilor identificate sunt avioane, baloane, drone sau alte dispozitive asemănătoare.

Sursa: adevarul.ro


Citește și:

populare
astăzi

1 „Ce s-a întâmplat în Europa de Est e un miracol economic fără precedent“

2 Rafinăriile Rusiei, la un pas de colaps după „vizitele” nocturne ale dronelor ucrainene

3 Amănunte din sondajele pe București. Singura certitudine este căderea ireversibilă a lui Piedone

4 VIDEO „Nasty” și-a ales candidatul pentru București! Pe cine susține fostul tenismen?

5 Rusia susține că Kim Jong-un va fi asasinat