NASA va trimite un elicopter pe Marte pentru a testa vehicule mai grele decât aerul pe Planeta Roşie

NASA va trimite un elicopter pe Marte pentru a testa vehicule mai grele decât aerul pe Planeta Roşie, a anunţat vineri Agenţia Spaţială Americană (NASA), citată de DPA.

Elicopterul va fi ataşat părţii inferioare a vehiculului rover Mars 2020 şi va dispune de tot ceea ce este necesar pentru a opera în mediul marţian, inclusiv de celule solare pentru încărcarea bateriilor şi de un sistem de încălzire.

Aparatul, cu o greutate cu puţin sub 1,8 kilograme, are un fuselaj de dimensiunea unei mingi de softball şi lame ale rotorului care se vor roti de 10 ori mai repede decât cele ale unui elicopter pe Pământ, pentru a face faţă atmosferei mai rarefiate de pe Marte.

Din cauza distanţei mari dintre Pământ şi Marte - circa 55 de milioane de kilometri - operatorii nu vor putea direcţiona elicopterul în timp real.

În schimb, aparatul va dispune de "o capacitate autonomă de a primi şi interpreta comenzi de la sol şi apoi de a-şi efectua misiunea pe cont propriu", a precizat NASA, care a descris acest proiect drept unul "riscant, dar cu recompense importante".

"Dacă nu va funcţiona, misiunea roverului Mars 2020 nu va fi afectată. Dacă va funcţiona, elicopterele pot avea un viitor real ca (...) vehicule aeriene care pot ajunge la locaţii inaccesibile în alte condiţii", a indicat NASA.

Roverul Mars 2020 este programat să fie lansat de la Cape Canaveral (Florida) în iunie 2020, urmând să ajungă pe Marte în februarie 2021.AGERPRES


populare
astăzi

1 Ce se întâmplă în Rusia? / Anomaliile observate de un corespondent din presa occidentală

2 „Jocurile din jurul lui Bolojan scufundă România” / Traian Băsescu, atac dur la clasa politică

3 Degringoladă în PSD / „Nu mă văd într-un partid cu Sorin Grindeanu la conducere. Uită-te în sondaje: cel mai mare partid este AUR”

4 Experiență de coșmar pentru o familie într-un resort din Hurghada, Egipt: dezastrul găsit în hotelul pentru care a plătit 4.000 de euro

5 Eugen Tomac ar fi fost propus premier de Nicușor Dan în fața partidelor. Președintele are și o variantă alternativă