Naţionala României, victorie dramatică la Campionatul European de volei masculin

România a obţinut prima sa victorie la Campionatul European de volei masculin - CEV EuroVolley 2023, 3-2 (25-22, 18-25, 25-21, 23-25, 17-15) cu Turcia, vineri, la Tel Avi-Yafo, în Grupa D a competiţiei.

”Tricolorii”, bucurie după prima victorie la Euro. Foto Facebook

”Tricolorii”, bucurie după prima victorie la Euro. Foto Facebook

”Tricolorii”, după două înfrângeri consecutive, au câştigat dramatic, după aproape două ore de joc în care au condus cu 2-1 şi a avut 19-15 în setul al patrulea, dar l-au cedat în cele din urmă cu 23-25. În setul decisiv, românii s-au impus cu 17-15, la a treia minge de meci.

Alexandru Raţă a fost MVP-ul echipei României, cu 29 de puncte. ”Tunarul” de 23 de ani, care din toamnă va juca în Belgia, a reușit 7 din cele 29 de puncte în setul, atunci când oboseala și presiunea își spun cuvântul. El a terminat cu +22, adică a greșit doar 7 mingi în favoarea adversarilor. A fost urmat de Marian Bala, și el cu o prestație de excepție. Acesta a încheiat meciul cu 19 puncte și cu +17, un rezultat fantastic la un asemenea nivel.

Victorie grea cu naționala Turciei la pentru România. Foto Facebook

Victorie grea cu naționala Turciei la pentru România. Foto Facebook

În precendentele meciuri, ”naționala României a fost învinsă fără drept de apel de Portugalia (0-3) și a cedat în setul decisiv cu Israel (2-3). Franţa, campioana olimpică en titre, ocupă primul loc, cu 2 victorii (6 puncte/2 jocuri), urmată de Israel, 2 victorii (4 p/2 j), Portugalia, 1 victorie (4 p/3 j), Grecia 1 victorie (3 p/3 j), România, 1 victorie (3 p/3 j), Turcia 0 victorii (1 p/2 j). România va juca în continuare cu Grecia (3 septembrie) şi Franţa (4 septembrie). Primele patru clasate se califică în optimile de finală.

image

România s-a clasat pe locul 21 la precedenta ediţie a Campionatului European la care a participat, în 2019. Palmaresul tricolorilor cuprinde un titlu european în 1963, două medalii de argint (1955, 1958) şi două de bronz (1971, 1977).

Campionatul European are loc în Israel, Italia, Bulgaria, Macedonia de Nord, în perioada 28 august-16 septembrie. Dacă Europeanul masculin este în plină desfășurare, cel feminin ajunge duminică la final. Titlul va fi disputat între Serbia și Turcia.

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 Așa o fi? / Asta e țara în care am ajuns să trăim? / Un indiciu că ținta Curții de Apel București este suspendarea din CCR, pe 10 februarie, doar a lui Da…

2 Metoda populară de gătit care crește riscul de cancer. Oncologii spun că trebuie limitată urgent

3 Superarmă sau propagandă?

4 Dezvăluire care dă fiori! / „România se împrumută din străinătate ca și când nu ar avea rating investițional”

5 Ana Birchall / „Se confirmă ce am avertizat. La ICCJ, Voiculescu poate obține decizie să i se returneze tot ce i s-a confiscat, dar și despăgubiri de l…