NATO a devenit ''mai puternică'', iar Rusia ''mai slabă'', după invazia asupra Ucrainei, potrivit SUA

Vicepreşedinta SUA, Kamala Harris, a declarat joi, la Varşovia, că Organizaţia Tratatului Atlanticului de Nord (NATO) a devenit "mai puternică", iar Rusia "mai slabă" în urma agresiunii ruse în Ucraina, informează AFP.

"Alianţa NATO este mai puternică şi Rusia este mai slabă din cauza a ceea ce (preşedintele rus Vladimir) Putin a făcut, aceasta este foarte clar pentru noi", a declarat Harris, în timp ce gazda sa, preşedintele polonez Andrzej Duda, a denunţat "barbaria" forţelor ruse, "barbarie care are caracteristicile unui genocid".

"Trebuie să salvăm Ucraina", a declarat şeful statului polonez. "Trebuie să adoptăm noi sancţiuni împotriva Rusiei. Nu putem tolera activităţi militare care au caracteristicile unui genocid", a spus el.

După ce au evocat bombardamentele ruse asupra unor spitale din Ucraina, Duda a declarat că procurorii Curţii Penale de la Haga se află în prezent în Polonia pentru a aduna dovezi asupra unor eventuale crime de război, atât pe baza unor mărturii de refugiaţi, cât şi pe baza unor înregistrări video aduse pe telefoane mobile.

"Cred că această muncă se va solda cu acte de acuzare foarte serioase şi care vor duce la condamnarea de criminali de război", a mai spus Duda.

Evocând la rândul său "atrocităţile inimaginabile" din ultimele 24 de ore şi bombardamentul asupra unor clădiri ce găzduiau un spital pediatric şi o maternitate, Harris a subliniat că Ministerul Justiţiei american a înfiinţat la rândul său un grup de lucru pentru a ancheta asupra unor presupuse "activităţi criminale" ale unor "instituţii şi particulari, inclusiv oligarhi".AGERPRES


populare
astăzi

1 Hopa! / Oamenii de afaceri acuzați de dare de mită în dosarul lui Ciprian Ciucu...

2 „Singura în stare a explica ce n-am înțeles de la început” / CTP, „ipoteză care arată a conspiraționism” despre Nicușor Dan

3 Așa o fi?

4 Moscova, sub asaltul dronelor ucrainene. Revoltă populară și reacția propagandei Kremlinului

5 VIDEO Zilele dronelor ucrainene la Moscova / Zeci de Liutîi sau FP-1, trimise pentru a treia oară asupra capitalei Rusiei. „OZN-ul” de la rafinăria din …