NATO infirmă versiunea unui oficial turc: racheta iraniană a țintit Turcia, nu Cipru

NATO își menține afirmația potrivit căreia o rachetă balistică lansată din Iran a vizat Turcia înainte de a fi doborâtă, a declarat joi un purtător de cuvânt al alianței pentru AFP, contrazicând afirmațiile unui oficial turc potrivit cărora aceasta ar fi fost îndreptată către o bază militară din Cipru.

NATO confirmă că o rachetă iraniană a țintit Turcia FOTO Shutterstock

NATO confirmă că o rachetă iraniană a țintit Turcia FOTO Shutterstock

Întrebat dacă racheta a vizat în mod deliberat vreo locație de pe teritoriul Turciei, purtătorul de cuvânt Martin O’Donnell a răspuns „da” și a făcut referire la răspunsul oficial al alianței transmis miercuri, scrie presa turcă.

Într-o primă declarație, purtătoarea de cuvânt NATO Allison Hart a afirmat că alianța condamnă „țintirea Turciei de către Iran”, folosind denumirea oficială a țării.

O’Donnell a refuzat să ofere detalii suplimentare despre ținta rachetei, invocând motive de securitate.

„Mă voi abține să divulg orice informații suplimentare care ar putea afecta securitatea sau protecția forțelor”, a declarat el.

Anterior, joi, Ministerul Apărării din Turcia a transmis că sistemele de apărare NATO au interceptat și neutralizat „o rachetă balistică trasă din Iran și detectată îndreptându-se spre Turcia”, fără a oferi alte detalii.

Miercuri, ministerul se referise la o rachetă „care se îndrepta spre spațiul aerian turc”, însă un oficial turc a declarat ulterior pentru AFP, sub protecția anonimatului, că aceasta ar fi fost „îndreptată către o bază din Ciprul grec, dar și-a schimbat traiectoria” .

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 Amenzi de până la 50.000 de lei pentru renovarea băii sau a bucătăriei fără acte

2 Hopa, ce avem noi aici? / „Familistul” Daniel Băluță, surprins la PSD luxury-show cu una de 27 de ani pe care a pus-o deja șefă la stat

3 Cinism la PSD / Adrian Năstase cere taxe de solidaritate după luxury-show-ul de la Timișoara

4 Tulburări politice europene – un român care câștigă 77.000 de dolari pe lună a atras atenția

5 Omul care îl ține în șah pe Dominic Fritz: cine controlează de fapt USR