NATO relansează dezbaterea privind bugetele apărării. Alianța, divizată pe acest subiect în pofida agresiunii ruse din Ucraina

NATO relansează dezbaterea privind bugetele apărării. Alianța, divizată pe acest subiect în pofida agresiunii ruse din Ucraina

Statele membre NATO au relansat miercuri, la Bruxelles, dezbaterea despre creşterea cheltuielilor pentru apărare. Secretarul general al Alianţei, Jens Stoltenberg, consideră că actuala ţintă, de 2% din PIB, ar trebui să devină un minim, dar această abordare nu este împărtăşită de toate statele membre.

Blocul NATO FOTO Arhivă

Invazia rusă din Ucraina a readus în centrul atenţiei chestiunea bugetelor alocate apărării de către statele membre NATO. De fapt, această chestiune va fi unul din subiectele centrale ale summitului NATO în luna iulie, comentează Agerpres , care citează agențiile de presă AFP și EFE.

Jens Stoltenberg insistă de mai multe luni asupra creșterii investiţiilor pentru modernizarea capacităţilor NATO. El a menţionat în special completarea stocurilor de muniţii diminuate de ajutorul oferit Ucrainei şi nevoia Alianţei de a dispune de o capacitate industrială care să poată produce arme şi muniţii suficiente pentru un război de înaltă intensitate, cum este cel care se desfăşoară în Ucraina, a cărei armată consumă o cantitate de muniţii de câteva ori mai mare decât capacitatea de producţie a statelor NATO.

„Trebuie să încetăm să considerăm 2% ca un plafon şi că considerăm acest 2% ca un minim, şi să ne angajăm mai ferm într-o perspectivă pe termen lung”, a spus Stoltenberg miercuri, la finalul reuniunii miniştrilor Apărării din statele NATO.

„Atunci când vedem nevoia de muniţii, de apărare antiaeriană, de instruire, pregătire pentru capacităţile de vârf, este evident că acest 2% pentru apărare este un minim”, a subliniat el.

„Împărtăşesc această evaluare”, a reacţionat ministrul german al Apărării, Boris Pistorius. „Cred că simplul fapt de a ne apropia de obiectivul de 2% nu va fi suficient. Acesta trebuie să fie baza pentru tot ce urmează. Guvernul german dezbate asta chiar acum şi va ajunge în curând la un acord”, a afirmat el.

Guvernul german anunţase în decembrie că poate promite doar începând din anul 2025 atingerea ţintei NATO privind alocarea a 2% din PIB pentru bugetul apărării, motivând că este frânat în îndeplinirea acestui obiectiv de capacităţile industriei de armament.

În opinia ministrului francez al Apărării Sebastien Lecornu, esenţial nu este bugetul în sine alocat armatei, ci modul de distribuire a acestor cheltuieli. „Dincolo de problema celor 2% din PIB, ceea ce contează este să fie 2% cheltuieli eficiente şi utile”, a explicat ministrul francez, care a ţinut să amintească angajamentul țării sale de a efectua „investiţii masive în apărarea sa de o valoare inedită de 413 miliarde de euro”.

Dar acest obiectiv divizează statele Alianţei, notează Agerpres. Unele avertizează împotriva unor obiective prea ambiţioase sau prea rigide, ori consideră că îşi aduc deja o contribuţie suficient de semnificativă prin investiţiile efectuate în industria de apărare sau prin participarea la misiunile şi operaţiunile Alianţei.

Procentul „de 2% este în regulă, dar trebuie de asemenea să ne asigurăm că avem o anumită flexibilitate, întrucât ţările sunt diferite”, a subliniat ministrul luxemburghez al Apărării, François Bausch.

Potrivit unui înalt responsabil american, ce s-a exprimat cu condiţia anonimatului, chestiunea bugetului alocat apărării împarte NATO în două grupuri de ţări: de o parte, cele care, asemeni statelor baltice şi Poloniei, insistă pentru o creştere mai ambiţioasă a acestei alocări, cu un obiectiv de cel puţin 2,5% din PIB, iar de cealaltă parte ţări precum Canada, Spania, Luxemburg şi într-o anumită măsură Italia, care cred că un asemenea obiectiv nu ar fi adaptat situaţiei lor.

„Rezumând, cred că concluzia evidentă este că 2% nu este de ajuns. Şi aş spune că majoritatea aliaţilor împărtăşesc această analiză”, a conchis acelaşi responsabil american.

La reuniunea ministerială încheiată miercuri statele NATO au început să evalueze care ar putea fi noul obiectiv acceptabil pentru bugetele apărării, cu scopul de a-l aproba formal la summitul care va avea loc în iulie la Vilnius, transmite Agerpres.

Sursa: adevarul.ro


Citește și:

populare
astăzi

1 Cea mai mare notă luată de Piedone în viața lui a fost un 6...

2 „A fost așa toată durata zborului de patru ore”

3 STENOGRAME „Eugen Mîrtz i-a inoculat victimei ideea că prin sexul anal a salvat-o de la moarte deblocându-i o chakră ce controlează punctele vitale”

4 Prima intoxicare aruncată pe piață de Antena 3, un sondaj realizat de fostul ginere al lui Dan Voiculescu

5 VIDEO Surpriză totală / Cine ar fi „gurul” discipol al lui Gregorian Bivolaru săltat de mascați. Eugen Mârtz era invitat mereu la B1TV, la emisiunea Al…