Neamţ: O angajată a societăţii de salubrizare a decedat după ce a fost prinsă într-un utilaj de sortare a deşeurilor

O femeie în vârstă de 44 de ani, angajată a societăţii de salubrizare Bratner, a decedat după ce a fost prinsă, vineri, într-un utilaj de sortare a deşeurilor, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Neamţ, locotenentul Irina Popa.

Pompierii sosiţi la faţa locului au scos victima de sub utilaj, iar medicii au constatat că era decedată.

"Prin apel la 112, pompierii au fost înştiinţaţi despre faptul că o persoană este prinsă într-un utilaj pentru sortarea deşeurilor la SC Brantner Servicii Ecologice din municipiul Piatra-Neamţ. La locul solicitării s-au deplasat un echipaj de pompieri cu o autospecială pentru descarcerare din cadrul Detaşamentului Piatra-Neamţ şi un echipaj cu ambulanţă de la Serviciul de Ambulanţă Judeţean. Cu ajutorul echipamentelor specifice pompierii au extras din utilaj (bandă transportoare pentru sortarea deşeurilor) o femeie în vârstă de 44 de ani ce nu prezenta semne vitale", a precizat purtătorul de cuvânt al ISU Neamţ.

Inspectorii de muncă au deschis o anchetă în acest caz, sub coordonarea unui procuror de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Neamţ. AGERPRES / (AS - autor: Gabriel Apetrii, editor: Marius Frăţilă, editor online: Ada Vîlceanu)


populare
astăzi

1 Amenzi de până la 50.000 de lei pentru renovarea băii sau a bucătăriei fără acte

2 Hopa, ce avem noi aici? / „Familistul” Daniel Băluță, surprins la PSD luxury-show cu una de 27 de ani pe care a pus-o deja șefă la stat

3 Cinism la PSD / Adrian Năstase cere taxe de solidaritate după luxury-show-ul de la Timișoara

4 Tulburări politice europene – un român care câștigă 77.000 de dolari pe lună a atras atenția

5 Omul care îl ține în șah pe Dominic Fritz: cine controlează de fapt USR