Neamţ: Sancţiuni drastice pentru firma care administrează telegondola din Piatra Neamţ

Firma care administrează telegondola din Piatra Neamţ a fost amendată cu 20.000 de lei după ce în urmă cu trei zile 16 turişti au fost blocaţi în cabine pe traseu, iar funcţionarea telegondolei a fost oprită temporar până la remedierea deficienţelor.

Amenda a fost dată de reprezentanţii Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor Neamţ, după ce aceştia au demarat un control.

"Pentru nerespectarea prevederilor privind protecţia consumatorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare (...) operatorului economic i s-a aplicat o sancţiune contravenţională (...) în valoare de 20.000 lei. Având în vedere oportunitatea şi urgenţa măsurii de limitare a prejudiciilor eventuale care ar putea să afecteze viaţa, sănătatea sau securitatea consumatorilor ori interesele economice ale acestora, echipa de comisari a dispus odată cu aplicarea sancţiunii pecuniare (...) măsura de oprire temporară a prestării serviciilor de agrement - transport cu Telegondola Piatra Neamţ, până la remedierea deficienţelor", se arată într-un comunicat remis presei.

Conform documentului, pentru abaterile de informare cu privire la afişarea unui număr de telefon de urgenţă, echipa de comisari a aplicat şi un avertisment.

"Operatorul economic va rămâne, în continuare, în atenţia CJPC Neamţ, dat fiind că Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor nu tolerează nicio abatere de la prevederile legale, supraveghează permanent piaţa şi se asigură de respectarea drepturilor fundamentale ale consumatorilor", se menţionează în comunicatul de presă AGERPRES


populare
astăzi

1 „Capcana cu miere”. Scandal sexual și acuzații de spionaj înaintea alegerilor din Ungaria. Contracandidatul lui Orban: „M-am lăsat sedus”

2 O femeie a murit în vehiculul electric care a luat foc în mers, pe un bulevard din București. Soțul său a reușit să se salveze

3 VIDEO Ana Birchall / „Inițial am crezut că este un fake… dar nu este deși, pentru reputația și imaginea României, chiar aș fi vrut să nu fie adevărat”

4 „Nu mai e ca înainte”. Mărturiile românilor dintr-o țară europeană renumită până de curând pentru nivelul de trai

5 Moise Guran / Nea Marcel de la Buzău, acest manelist al politicii românești, gata oricând să-ți facă o cântare intitulată „mă doare-n plută de deficit”