Neamţ: Săpături arheologice efectuate de IICCMER la Păstrăveni, în dosarul penal privind abuzurile comise în perioada comunistă

Neamţ: Săpături arheologice efectuate de IICCMER la Păstrăveni, în dosarul penal privind abuzurile comise în perioada comunistă

Specialiştii Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc (IICCMER) vor efectua, în perioada 11 - 13 mai, sub supravegherea unui procuror criminalist, săpături arheologice în localitatea Păstrăveni, pe locul unde a funcţionat Căminul spital de copii deficienţi nerecuperabili.

Acţiunea are loc în urma unei sesizări penale depusă de IICCMER, în anul 2017, către Parchetul General cu privire la "săvârşirea infracţiunii de tratamente neomenoase aplicate în timpul regimului comunist copiilor aflaţi în Căminele spital pentru minorii nerecuperabili din Cighid şi Păstrăveni, respectiv în Căminul pentru minori deficienţi nerecuperabili din Sighetu Marmaţiei".

Luciana Jinga, expert în cadrul Institutului, a declarat, pentru AGERPRES, că moartea copiilor s-ar fi datorat abuzurilor comise în cadrul centrelor respective.

"La Păstrăveni vor fi prelevate probe şi efectuate analize în cadrul acestui dosar deschis în urma unei sesizări pe care IICCMER a făcut-o în 2017. Vorbim de sute de morţi în fiecare centru, în special în anii '80, datorate abuzurilor. Sesizarea noastră s-a bazat şi pe documente, acte oficiale, certificate de deces ale copiilor", a declarat, pentru AGERPRES, Luciana Jinga.

Preşedintele IICCMER, Daniel Şandru, a subliniat că cei care au săvârşit crime şi abuzuri în timpul regimului comunist trebuie aduşi în faţa instanţei de judecată.

"Este unul dintre cele mai importante proiecte ale IICCMER, întrucât îmi propun ca, în mandatul meu, investigaţiile speciale ale experţilor Institutului să revină în prim-plan, astfel ca cei care au săvârşit crime şi abuzuri în timpul regimului comunist să fie aduşi în faţa instanţelor spre a fi judecaţi. Dincolo de datoria morală a neuitării, avem obligaţia de a identifica responsabilii pentru răul totalitar şi de a-i face să plătească, în baza unor dovezi irefutabile pe care să le furnizăm procurorilor. Ca atare, în ce mă priveşte pe mine şi în ceea ce îi priveşte pe colegii mei experţi, niciun efort în această direcţie nu va fi prea mare", a spus, pentru AGERPRES, Daniel Şandru.

Potrivit IICMER, la Căminul spital pentru minorii nerecuperabili Cighid s-au înregistrat 138 de decese în perioada 1 octombrie 1987 - 26 martie 1990, la Căminul spital Păstrăveni au fost 394 de decese confirmate între 1 octombrie 1966 - 30 aprilie 1990, în timp ce Căminul pentru minori deficienţi nerecuperabili din Sighetu Marmaţiei a înregistrat 239 de decese în perioada 20 ianuarie 1973 - 31 decembrie 1991.

Mărturiile adunate de specialiştii institutului privind condiţiile de viaţă de la cele trei cămine arată că regimul de viaţă al minorilor se caracteriza prin "alimentaţie necorespunzătoare, nerespectarea condiţiilor minimale igienico-sanitare, lipsa hainelor, frig, igrasie, lipsa asistenţei medicale, izolarea de lumea înconjurătoare".

În perioadele cercetate, principalele cauze de deces consemnate în actele de moarte sunt bronhopneumonie, encefalopatie cronică infantilă, epilepsie, traumatisme cranio-cerebrale, malnutriţie proteo-calorică şi oligofrenie.

În urma analizei actelor de deces şi a certificatelor constatatoare de moarte, efectuată de experţii IICCMER şi de o echipă de specialişti în medicină legală, s-a constatat că au existat rate crescute de mortalitate în cazul unor patologii uşor de prevenit sau de diagnosticat precoce şi de tratat corespunzător, iar, pe de altă parte, au existat cauze de moarte care susţin, prin specificul lor, concluziile cu privire la existenţa unui regim caracterizat prin tratamente neomenoase aplicate minorilor din cele trei centre. AGERPRES


Citește și:

populare
astăzi

1 Retragerea lui Piedone a devenit o chestiune de zile...

2 Foarte interesante amănunte...

3 „Le-am spus atunci, foarte clar: Într-o lună începe războiul”

4 VIDEO Trebuie să vedeți asta! / Cine o avea interesul ca tot ce poate elimina Rusia din Ucraina să fie dat doar cu pipeta?

5 Nu le zice rău Ciucă...