Neluțu Varga a anunțat că se retrage de la CFR Cluj după ratarea celui mai important obiectiv

CFR Cluj a făcut din nou un pas greșit pe teren propriu împotriva Universității Craiova, scor 1-1 și este ca și eliminată din lupta la titlu. La finalul partidei, patronul campioanei en titre și-a anunțat retragerea din fotbal, dezamăgit de arbitrajul slab de care echipa sa a avut parte în ultima vreme.

Neluțu Varga a anunțat că se retrage de la CFR Cluj

Neluțu Varga a anunțat că se retrage de la CFR Cluj

Neluțu Varga a răbufnit la finalul partidei cu Universitatea Craiova. Patronul campioanei s-a legat de modul în care partidele echipei sale au fost arbitrate și a anunțat că se retrage din fotbal.

„Cei mai mari hoți sunt arbitrii. Eu ies din fotbal, nu mai înghit această hoție a Federației Române de Fotbal. E făcut de hoți acest sistem ieftin. E premeditat, de asta nu au vrut să cumpere sistemul din Belgia. Pe mine m-au pierdut ca investitor în fotbal. E ultima mea intervenție”, a spus Neluțu Varga, relatează Sport.ro .

Partida cu Universitatea Craiova l-a adus la capătul răbdării pe finanțatorul de la Cluj, după deciziile controversate luate cu ajutorul VAR de centralul Radu Petrescu, în defavoarea echipei sale.

În urma rezultatului de egalitate, CFR Cluj se distanțează la 7 puncte de Farul cu doar 3 etape înainte de final. Clujenii sunt ca și ieșiți din lupta la titlu, deși matematic ar mai avea șanse doar dacă Farul ar pierde toate meciurile.

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 „Am făcut sex într-un hotel chinezesc, apoi am descoperit că am fost difuzați către mii de oameni”

2 Profesoara româncă rupe tăcerea despre legătura sa cu Jeffrey Epstein: „Aș vrea să nu-l fi cunoscut niciodată. Sunt revoltată de depravarea sa”

3 „Un mic trădător de țară”. Apropiat al lui Trump, acuzații explozive din SUA: George Simion a făcut lobby pentru scoaterea României din Visa Waiver

4 De citit... / Statele care pot „băga” SUA sau China oricând în „buzunare”

5 Țara în care am ajuns să trăim...