Nemții, toleranță zero pentru indisciplină: Decizia în cazul Mane face înconjurul lumii

Bayern Munchen e printre cele mai importante cluburi din lume, iar formația bavareză a dobândit acest statut pentru că are niște principii la care nu renunță pentru nimic. Această realitate se vede atât în deciziile financiare, cât și în cele sportive pe care le ia Bayern, periodic.

Mane jpg

La capitolul achizițiilor, nemții au refuzat să arunce cu banii, cum fac formații precum PSG sau Manchester City, de pildă. Și, inclusiv când au plătit sume mari pe transferuri, cum s-a întâmplat în cazul aducerii lui Sadio Mane (31 de ani) de la Liverpool pentru 32 de milioane de euro, ei au prețuit, în primul rând, disciplina! Ceea ce se vede acum, în mod clar.

Săptămâna trecută, atacantul senegalez a fost în prim-planul unui episod șocant, după înfrângerea cu Manchester City, scor 0-3, în turul sferturilor Ligii Campionilor. Imediat, Bayern a demarat o anchetă internă și a trecut la măsuri. Prima consecință a scandalului: Mane a fost lăsat în afara lotului pentru meciul din weekend, cu Hoffenheim, 1-1, acasă, în Bundesliga. Apoi, în presă a apărut amenda primită de Mane: 300.000 de euro! Ce-i drept, unele surse media au publicat o sumă și mai mare: 500.000 de euro.

Iar problemele atacantului senegalez nu s-au încheiat! Bayern va face tot posibilul pentru a-l vinde pe Mane în vară, la doar un an după transferul atacantului african. În cele 32 de partide bifate pentru bavarezi până acum, Mane a adunat 11 goluri și 5 pase decisive, în 1.940 de minute de joc.

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 Acesta este PSD, oameni buni! / În premieră, un membru al conducerii unei companii de stat își pierde accesul la documente secrete și trebuie dat afară

2 Foarte interesante amănunte... / A început și la noi?

3 Cine se afla la bordul unui avion Iliușin Il-76 al guvernului Rusiei care a zburat din Iran la Moscova zilele trecute?

4 Acuzațiile lansate de fugarul Cristian Rizea împotriva unor cadre SRI au fost infirmate. Adevărul din spatele „generalului Pufi”

5 „Varză în capul lui! Păcăliciul experților, dat afară și de la Antena!” / Iancu Guda, taxat de Răzvan Pascu pentru postările despre Orientul Mijlociu