Nepal: Peste 4.000 de morți în urma seismului de sâmbătă, potrivit unui nou bilanț oficial

Risc Seismic

Seismul puternic înregistrat sâmbătă în Nepal s-a soldat cu 4.010 morți, a anunțat luni agenția nepaleză însărcinată cu gestionarea catastrofelor, revizuind în creștere bilanțul precedent al acestei tragedii, informează agenția France Presse. Cutremurul a cauzat și rănirea a cel puțin 7.500 de persoane, potrivit Centrului național pentru operațiuni de urgență din cadrul Ministerului de Interne nepalez.

Secretarul de stat american John Kerry a anunțat luni că Statele Unite vor furniza un ajutor în valoare de 10 milioane de dolari pentru Nepal, în urma cutremurului de sâmbătă.

Într-o conferință de presă la New York, Kerry s-a declarat șocat de imaginile ''sfâșietoare'' ale victimelor și ale distrugerilor provocate de seism în țara de la poalele Munților Himalaya.

Oficialul american a precizat că în afara sumei de 1 milion de dolari drept ajutor de urgență anunțat sâmbătă pentru Nepal, SUA vor debloca încă nouă milioane de dolari ca ajutor umanitar.

''Acești bani vor fi folosiți pentru a răspunde priorităților imediate pentru salvarea de vieți în operațiuni de căutare și salvare, ca și pentru asigurarea de adăposturi de urgență și apă potabilă și pentru alte nevoi în următoarele zile'', a menționat într-un comunicat USAID, agenția umanitară a Departamentului de Stat.

Pe de altă parte, EFE transmite că Forțele Armate de Frontieră din India (SSB) au anunțat că circa 8.000 de oameni au traversat granița dintre Nepal și India după cutremurul din Nepal. Forțele indiene au creat circa 15 centre de atenție pentru cei care au fugit din Nepal, de-a lungul frontierei dintre cele două țări, care are o lungime de 1.751 de kilometri, și au trimis 38 de vehicule la Kathmandu, inclusiv autobuze pentru a evacua cetățenii indieni. AGERPRES

Risc Seismic


populare
astăzi

1 Ce se întâmplă în Rusia? / Anomaliile observate de un corespondent din presa occidentală

2 „Jocurile din jurul lui Bolojan scufundă România” / Traian Băsescu, atac dur la clasa politică

3 Degringoladă în PSD / „Nu mă văd într-un partid cu Sorin Grindeanu la conducere. Uită-te în sondaje: cel mai mare partid este AUR”

4 Experiență de coșmar pentru o familie într-un resort din Hurghada, Egipt: dezastrul găsit în hotelul pentru care a plătit 4.000 de euro

5 Eugen Tomac ar fi fost propus premier de Nicușor Dan în fața partidelor. Președintele are și o variantă alternativă