Nicio iertare pentru cei care au doborât zborul MH17, promite Poroșenko

O amnistie oferită părților în conflict în estul Ucrainei ca parte a unui nou acord de armistițiu nu îi va include pe cei care au doborât zborul MH17 Malaysia Airlines anul trecut, a promis joi președintele ucrainean Petro Poroșenko, informează agenția DPA.

"Nicio lege nu-i va ierta pe teroriștii care au organizat atacul asupra victimelor nevinovate ale MH17", a spus Poroșenko la Bruxelles, după discuții purtate cu liderii UE.

"Noi nu îi vom ierta niciodată și ei trebuie și vor fi pedepsiți de instanțe".

El a precizat că a transmis acest mesaj primului ministru olandez Mark Rutte. Majoritatea celor 298 de persoane la bordul avionului de pasageri, doborât la 17 iulie în estul Ucrainei, erau cetățeni olandezi.

Rebelii din Ucraina sprijiniți de Rusia sunt suspectați de a fi în spatele incidentului, deși nu se știe cine a fost responsabil, amintește DPA.

Ministrul olandez de externe Bert Koenders a declarat că trebuie făcută dreptate, în timp ce parlamentul de la Haga a cerut o garanție că anchetele penale continuă nestingherit.

Rudele victimelor au insistat ca "cei responsabili pentru prăbușire și, prin urmare, pentru uciderea celor 298 de pasageri nevinovați, să fie anchetați, urmăriți și pedepsiți".


populare
astăzi

1 „Am făcut sex într-un hotel chinezesc, apoi am descoperit că am fost difuzați către mii de oameni”

2 De citit... / Statele care pot „băga” SUA sau China oricând în „buzunare”

3 Profesoara româncă rupe tăcerea despre legătura sa cu Jeffrey Epstein: „Aș vrea să nu-l fi cunoscut niciodată. Sunt revoltată de depravarea sa”

4 Țara lui Plaha / Cine este personajul care construiește ansamblul imobiliar Satina Park din Craiova, despre care Ministrul Apărării spune că obturează u…

5 „Un mic trădător de țară”. Apropiat al lui Trump, acuzații explozive din SUA: George Simion a făcut lobby pentru scoaterea României din Visa Waiver