Nicolae Bănicioiu a plecat din PSD şi se alătură formaţiunii lui Victor Ponta

Nicolae Bănicioiu a plecat din PSD. Este a cincea plecare majoră în ultimele zile.

Fostul ministru al Sănătăţii Nicolae Bănicioiu a declarat vineri, pentru AGERPRES, că a demisionat din Partidul Social Democrat, alăturându-se partidului Pro România, formaţiune condusă de Victor Ponta.

"Vă confirm informaţia. Am decis să mă alătur colegilor mei din guvernarea Ponta, cu care am făcut lucruri bune pentru România şi alături de care vreau să fac în continuare lucruri bune. Nu pot să mai fiu părtaş la ipocrizie şi la superficialitatea promovată de domnul Dragnea la PSD acum", a precizat Bănicioiu.

El a mărturisit că i-a fost greu să ia decizia de a pleca din PSD.

"Mi-a fost foarte greu. Eu sunt în PSD de când am intrat în politică şi consider că rămân social-democrat şi alături de aceste idealuri cu care am câştigat în 2012 alegerile, în 2016. Ce se întâmplă acum nu are nicio legătură cu ce era PSD. Deocamdată, acum suntem subiect de glume. Am ajuns din acel partid de profesionişti subiect de glume", a spus Nicolae Bănicioiu.

Întrebat dacă mai sunt colegi care vor părăsi PSD, el a răspuns: "Sunt mulţi, sunt mulţi care sunt nemulţumiţi". AGERPRES


populare
astăzi

1 „Ar trebui să se autoia la șuturi în c...” / Un medic îl desființează pe Rogobete, dar taxează dur și opulența sfidătoare de la „PSD luxury-show”

2 VIDEO Surprinzătoarele dezvăluiri ale Ioanei Dogioiu despre PSD

3 Da, oameni buni, a cam început să se adeverească zvonul cu războiul hibrid...

4 Haos la Varșovia / președintele Nawrocki a forțat noaptea intrarea în Curtea Constituțională

5 Răspuns la batjocura din Justiție! Judecătorul care l-a condamnat pe Daniel Chițoiu demisionează după sancțiunea CSM