
Nicolas Maduro, dus cu elicopterul la instanță. Fiul liderului venezuelean: „Istoria va spune cine au fost trădătorii”
Liderul venezuelean Nicolas Maduro a fost transportat luni, cu un SUV, un elicopter și un alt vehicul blindat, de la închisoarea din New York către Curtea Federală din Manhattan, unde va fi pus sub acuzare.
UPDATE Maduro și soția sa au ajuns la tribunalul din Manhattan
Nicolas Maduro și soția sa au ajuns la tribunalul din Manhattan, unde lista completă a acuzațiilor împotriva sa va fi citită în cursul zilei de luni, 5 ianuarie, potrivit BBC .
UPDATE Cum a decurs drumul către instanță
Îmbrăcat în uniformă de deținut, Maduro a fost urcat mai întâi într-un SUV al poliției în drumul său spre prima înfățișare în fața instanței, potrivit Daily Mail Online
Președintele venezuelean, în vârstă de 63 de ani, este așteptat să apară luni în fața instanței, sub acuzația de trafic de droguri și arme, la doar câteva zile după ce a fost arestat la Caracas în cadrul unei operațiuni militare americane surprinzătoare.
SUV-ul poliției l-a dus de la Centrul de detenție metropolitan din Brooklyn la un heliport din apropiere. Apoi a fost transportat cu elicopterul peste East River, până în sudul Manhattanului.
Acolo, a fost văzut coborând cu greutate din elicopter, în cătușe, înainte de a fi urcat într-un vehicul blindat de culoare kaki, înconjurat de polițiști înarmați.
Liderul venezuelean capturat a fost dus ulterior la Curtea Federală din Manhattan, unde va fi pus sub acuzare la ora 12:00 ET.
Nu a fost văzută soția lui Maduro, Cilia Flores, capturată și ea din Caracas sâmbătă, care se confruntă cu acuzații de trafic de droguri.
Avocații lui Maduro vor contesta probabil legalitatea arestării sale, argumentând că acesta beneficiază de imunitate în fața justiției în calitate de șef suveran al statului.
Știrea inițială
Odată cu Maduro, la instanță a fost transportată și soția liderului venezuelean, Cilia Flores .
Între timp deputatul Nicolas Maduro Guerra, fiul liderului venezuelean Nicolas Maduro, a chemat la unitate maximă în cadrul regimului după ce tatăl său a fost capturat de Statele Unite în timpul unei operaţiuni militare, afirmând că„istoria va spune cine au fost trădătorii", informează EFE, citată de Agerpres
„Vor ei să semene îndoială? Nu vor reuşi, nu pot reuşi, nu pot semăna îndoială. Se va vedea apoi, istoria va spune cine au fost trădătorii, istoria o va dezvălui, vom vedea", a declarat Maduro Guerra, conform unui comunicat de presă al Adunării Naţionale (AN, parlamentul) care citează „un mesaj audio".
Deputatul venezuelean a cerut unitate în jurul înaltului "comandament politico-militar", care şi-a reiterat loialitatea faţă de Maduro senior, recunoscându-l drept preşedintele "autentic" şi „constituţional" al Venezuelei.
„Maduro, de oriunde s-ar afla, se roagă. Maduro, de oriunde s-ar afla, ne trimite energia sa. Maduro, îl cunosc pe Nicolas Maduro (...) şi ştiu că, oriunde s-ar afla, ne cheamă la luptă, să conducem poporul, ne cheamă să fim în stradă", a adăugat el.
Statele Unite au desfăşurat o operaţiune militară în Caracas şi în mai multe state venezuelene sâmbătă dimineaţa devreme, ce a inclus bombardamente care, potrivit guvernului venezuelean, au făcut victime civile şi militare, deşi nu a specificat câte.
În timpul operaţiunii, preşedintele şi partenera sa, Cilia Flores, au fost capturaţi şi duşi în Statele Unite, unde vor fi judecaţi pentru narcoterorism.
După atac, Tribunalul Suprem de Justiţie (TSJ) al Venezuelei a ordonat ca vicepreşedinta executivă Delcy Rodriguez să preia rolul de preşedinte interimar al ţării, o mişcare susţinută de Forţele Armate Naţionale Bolivariene
Sursa: adevarul.ro


