Nicuşor Dan: Asociaţia Salvaţi Bucureştiul va face plângere la DNA în cazul construirii parcării în Parcul Tineretului

Nicuşor Dan: Asociaţia Salvaţi Bucureştiul va face plângere la DNA în cazul construirii parcării în Parcul Tineretului

Asociaţia Salvaţi Bucureştiul va formula o plângere penală la Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) împotriva primarului sectorului 4 pentru abuz în serviciu cu obţinerea de foloase necuvenite pentru altul, în cazul construirii unei parcări pe un spaţiu verde din Parcul Tineretului, a declarat, miercuri, preşedintele Asociaţiei, Nicuşor Dan.

"Acţiunea va fi făcută în primul rând împotriva primarului sectorului 4 şi a funcţionarilor din Primăria sectorului 4 care au autorizat desfăşurarea acestor lucrări şi cheltuirea nejustificată a banului public. Primarul sectorului 4, care a iniţiat cele două hotărâri de Consiliu şi care a ordonat desfăşurarea acestor lucrări, este principalul vinovat", a spus Nicuşor Dan, într-o conferinţă susţinută lângă şantierul unde se construieşte parcarea.

El a precizat că acţiunea va fi îndreptată şi împotriva conducerii Inspectoratului de Stat în Construcţii şi a Poliţiei Locale Sector 4, care "sunt părtaşi la această infracţiune".

"Prin faptul că se încalcă mai multe hotărâri judecătoreşti definitive, că se cheltuiesc din banii publici 14 milioane de lei pentru o lucrare ilegală, această faptă se încadrează la infracţiunea de abuz în serviciu cu foloase necuvenite pentru altul şi Asociaţia Salvaţi Bucureştiul şi poate Eco Civica vom face o plângere penală la DNA pentru această faptă. În momentul de faţă, ce se face aici este absolut ilegal, a fost sesizat de către Eco Civica Inspectoratul de Stat în Construcţii, de două luni, acesta ar fi trebuit să vină să constate că nu există autorizaţie de construire şi să oprească lucrările. A fost sesizată Poliţia Locală Sector 4 prin 112, de către noi, în urmă cu o săptămână, când am fost pe şantier, nici măcar nu a venit la faţa locului să constate", a explicat Nicuşor Dan.

Acesta a afirmat că era în sarcina primarului general, Gabriela Firea, şi a aparatului Primăriei să verifice dacă se respectă destinaţia pentru care a fost dat acel teren.

"Nu e treaba ONG-urilor să se ducă în instanţă să atace hotărâri ilegale ale Sectorului 4 care încalcă dispoziţii ale Consiliului General. E treaba primarului general să verifice legalitatea actelor care se întâmplă în Bucureşti (...) şi o somez pe Gabriela Firea să ia în considerare această problemă, să vorbească cu primarul Sectorului 4 şi să se implice ea însăşi în rezolvarea acestei probleme care duce la defrişarea a trei hectare de parc", a susţinut Nicuşor Dan.

El a făcut un istoric privind situaţia juridică a terenului pe care se construieşte parcarea şi a arătat că, în urma unei decizii a instanţei, într-un proces pe care l-a iniţiat Asociaţia Salvaţi Bucureştiul, s-a decis că acesta reprezintă spaţiu verde şi nu pot fi permise alte funcţiuni în acel loc.

"Ulterior, Primăria Municipiului Bucureşti, care are în proprietate terenul, l-a dat în administrare Consiliului Local Sector 4, dar a prevăzut prin hotărâre că trebuie să-şi păstreze destinaţia de parc, deci l-a dat Sectorului 4 ca să organizeze aici un parc, nicidecum o parcare şi, în urmă cu un an, Consiliul Local al Sectorului 4 a aprobat o hotărâre care spune că va investi 14 milioane de lei pentru această parcare. Hotărârea a fost atacată în instanţă şi anulată de către Salvaţi Bucureştiul şi Eco Civica. La trei zile după hotărârea de anulare, Consiliul Local al Sectorului 4 a dat o nouă hotărâre cu acelaşi conţinut, iar această hotărâre a fost suspendată de Tribunalul Bucureşti în urmă cu câteva zile", a explicat Nicuşor Dan.

Acesta a arătat că nici din punct de vedere al utilităţii această parcare nu se justifică, deoarece există una care deserveşte Sala Polivalentă şi o alta pentru Palatul Copiilor, iar locuitorii blocurilor din apropiere nu vor veni să-şi parcheze maşinile în acest nou spaţiu.

"Este o parcare inutilă, dacă primăria vrea să rezolve problema parcărilor se poate gândi să facă parcări în cartiere, parcări de reşedinţă, şi exista posibilitatea şi aici, pe o retragere de la stradă, sub parc, să facă o parcare subterană care nu era mult mai scumpă decât ce vrea primăria să facă în parc'', a adăugat Nicuşor Dan.

El a mai spus că în momentul de faţă Primăria sectorului 4 nu are autorizaţie de construire. AGERPRES/(A - autor: Daniel Alexandru Florea, editor: Georgiana Tănăsescu, editor online: Irina Giurgiu)


Citește și:

populare
astăzi

1 Retragerea lui Piedone a devenit o chestiune de zile...

2 Foarte interesante amănunte...

3 Era omul Rusiei? / O anchetă de contraspionaj duce la demiterea comandantului polonez al EUROCORPS, locotenent-generalul Jaroslaw Gromadzinski

4 Nu le zice rău Ciucă...

5 „Lebăda neagră”, noul trend pe internet după prăbușirea podului din Baltimore. Ce teorii ale conspirației circulă pe rețelele sociale