Nicușor Dan: Au fost depuse 24 de contestații, în 19 județe, la listele de candidați USR

Nicușor Dan: Au fost depuse 24 de contestații, în 19 județe, la listele de candidați USR

Președintele Uniunii Salvați România, Nicușor Dan, a anunțat că au fost depuse 24 de contestații, în 19 județe, la listele de candidați ale USR, iar trei dintre acestea au fost respinse, urmând ca în privința celorlalte decizia să fie pronunțată luni.

"Toate listele de candidați ale Uniunii Salvați România au fost admise de birourile electorale județene, în toate județele (excepție: Harghita Senat). Au început sa curgă contestațiile. Sunt 24 până acum, în 19 județe, și continuă să vină. Trei au fost respinse ieri și azi, celelalte se judecă mâine la diferite ore la tribunalele din județe. Contestațiile sunt identice cu cele opt pe care PSD-ul le-a depus săptămâna asta pe listele din diaspora, pe fuziune și pe listele de semnături. E o încercare nedemocratică a PSD de a bloca participarea USR în alegeri, similară cu încercarea din 2014 de a bloca votul românilor din diaspora. Sunt cu echipa de juriști, pregătim concluzii pentru toate contestațiile de mâine. Ne vom lupta până la sfârșit pentru a putea candida cu liste în toate județele", a scris el, pe Facebook .

Nicușor Dan a vorbit, miercuri, într-o conferință de presă, despre o "încercare deliberată a PSD de a bloca accesul USR în alegerile parlamentare din decembrie", menționând că, în contextul unei legislații contradictorii, se teme că este posibil ca o parte dintre reprezentanții formațiunii să nu poată candida.

"Avem informații de la colegii noștri din țară că pe listele de candidaturi pe care le depunem azi în toate cele 42 de județe vom avea în fiecare județ mai multe contestații din nou din partea PSD. Deci, vor fi de ordinul 100-200 de contestații împotriva candidaților USR la alegerile parlamentare. Toate aceste fapte denotă, așa cum am spus la început, o tentativă deliberată a PSD de a bloca un partid — USR — pentru participarea la alegeri", a precizat liderul USR.

Nicușor Dan a precizat că, după strângerea a 7.500 de semnături de la românii din diaspora, au existat trei contestații din partea PSD vizând invalidarea acestor semnături. El a adăugat că au mai existat trei contestații din partea PSD cu privire la cele 350.000 de semnături strânse de la românii din țară, la protocolul de fuziune între USR și USB, precum și la semnul electoral depus la Biroul Electoral Central.

AGERPRES


Citește și:

populare
astăzi

1 Retragerea lui Piedone a devenit o chestiune de zile...

2 Foarte interesante amănunte...

3 „Le-am spus atunci, foarte clar: Într-o lună începe războiul”

4 VIDEO Trebuie să vedeți asta! / Cine o avea interesul ca tot ce poate elimina Rusia din Ucraina să fie dat doar cu pipeta?

5 Nu le zice rău Ciucă...