Nicușor Dan: Ne vom opune validării mandatului de deputat al lui Liviu Dragnea

Nicușor Dan: Ne vom opune validării mandatului de deputat al lui Liviu Dragnea

Președintele USR, Nicușor Dan, a afirmat că deputații formațiunii sale se vor opune validării mandatului de deputat al lui Liviu Dragnea pe motiv că acesta a fost condamnat pentru fraudă electorală.

"Ne vom opune validării mandatului de deputat al lui Liviu Dragnea condamnat pentru fraudă electorală. Declarația lui Florin Iordache, avocatul PSD, că incompatibilitatea între mandat și condamnarea pentru fraude în alegeri nu se referă la trecut mi se pare de un ridicol absolut. Dar la ce fraude se poate referi regulamentul Camerei Deputaților, la cele din viitor?", este mesajul postat duminică pe facebook de liderul USR.

"Discutăm de niște alegeri și Regulamentul (n.r. Camerei Deputaților) prevede foarte clar cum se validează niște mandate obținute în urma unor alegeri atunci când începe o nouă sesiune. De această dată, Parlamentul, cu noua legislatură, își începe activitatea marți la ora 12,00 și Comisia de validare constată dacă mandatele au fost obținute cu încălcarea legii sau prin fraudă. Poziția oficială atât a Biroului Electoral Central, a Birourilor Electorale Județene cât și a președintelui României despre aceste alegeri este că nu au fost fraude electorale. Deci a ne extinde noi, să ne dăm cu părerea, este din punctul meu de vedere, este o poziție total greșită. Nu avem ce comenta pe acest subiect, pentru că și colegii din Comisia de validare nu au altceva de făcut decât să constate că și acest mandat ca și celelalte 460 s-au obținut fără încălcarea legii", a afirmat, duminică, pentru AGERPRES, Florin Iordache.

Președintele interimar al PNL, deputatul Raluca Turcan, afirmă că liberalii vor pleda pentru invalidarea mandatului de deputat al președintelui PSD, Liviu Dragnea , având în vedere prevederea din regulamentului Camerei referitoare la persoanele condamnate definitiv pentru fraude electorale.

"Vom pleda pentru invalidarea mandatului de deputat al președintelui PSD, Liviu Dragnea, și vom vota în consecință. Regulamentul Camerei Deputaților este clar și limpede: mandatele persoanelor condamnate definitiv pentru fraude electorale nu pot fi validate. Sper ca toate celelalte partide să se ralieze acestei poziții de bun simț și să voteze împotrivă. În cazul în care PSD va avea câștig de cauză la vot, luăm în calcul sesizarea Curții Constituționale", afirmă Raluca Turcan, într-un mesaj postat duminică pe pagina sa de facebook.

Ea afirmă că în PSD există un obicei de a considera că legile în vigoare sunt facultative pentru liderii social-democrați.

Președintele PSD, Liviu Dragnea, a fost condamnat definitiv, pe 22 aprilie, de Înalta Curte de Casație și Justiție, la doi ani de închisoare cu suspendare, cu un termen de încercare de patru ani, în dosarul "Referendumul" .

În regulamentul Camerei Deputaților, se arată referitor la validarea mandatelor deputaților, că se constituie la începutul legislaturii, în prima ședință, o comisie de validare a mandatelor, compusă din 30 de deputați, care să reflecte configurația politică a Camerei Deputaților, așa cum aceasta rezultă din constituirea grupurilor parlamentare. În termen de 4 zile de la constituirea sa, comisia de validare trebuie să întocmească un raport motivat referitor la nominalizarea deputaților pentru care se propune validarea, invalidarea sau amânarea validării.

"Comisia de validare propune invalidarea alegerii unui deputat în cazul în care constată încălcarea prevederilor legale privind condițiile de eligibilitate și în cazul în care există o hotărâre judecătorească de condamnare, rămasă definitivă, privind săvârșirea de către respectivul deputat a unor infracțiuni legate de derularea procesului electoral", se arată în alineatul 3 de la Art 7 al Regulamentului Camerei Deputaților.

AGERPRES


Citește și:

populare
astăzi

1 Descoperire care dă de gândit în Brazilia...

2 VIDEO De azi se va circula pe 12 km noi din A0, permițând șoferilor o legătură pe autostradă în partea de sud a Capitalei între DN6, DN5 și DN4

3 O profesoară de Română care susține că „Luceafărul“ lui Eminescu este roman, greu de demis

4 A început „detonarea” lui Piedone? A apărut o „personajă” nouă în peisaj...

5 „Dacă rămâneam cu el era vai de vieţişoara mea. Era un diavol frumos” / I-a fost amantă lui Florin Piersic timp de 9 ani