Nicuşor Dan, tranșant în bătălia pentru Cotroceni: „Indiferent de orice altă candidatură, eu candidez”

Primarul Capitalei, Nicuşor Dan, a declarat duminică, despre candidatura anunţată la alegerile prezidenţiale, că indiferent de orice altă candidatură, el va candida.

Nicușor Dan, primar general al Capitalei

Nicușor Dan, primar general al Capitalei

El a precizat că va discuta la începutul lunii ianuarie cu preşedinta USR, Elena Lasconi, şi ea candidată la alegerile pentru şefia statului.

Nicuşor Dan a fost întrebat dacă va candida chiar şi în situaţia în care USR va decide să meargă până în pânzele albe cu Elena Lasconi la alegerile prezidenţiale.

”Da. Indiferent de orice altă candidatură, eu candidez. Am spus că fac asta, sunt un om serios, o să o fac”, a declarat Nicuşor Dan la Antena 3.

Nicuşor Dan a precizat că este ”o competiţie de persoană, pentru că, spre deosebire de alegerile parlamentare, alegerile prezidenţiale sunt alegeri pentru o persoană şi într-un astfel de tip de alegeri, oamenii se uită la persoană mult mai mult decât se uită la partidele pe care le simpatizează”.

Primarul General a arătat că Elena Lasconi, preşedinta USR şi candidată a formaţiunii la prezidenţaile, l-a sunat de ziua lui pentru a-i transmite urări şi au convenit să se întâlnească la începutul lunii ianuarie.

”Doamna Lasconi m-a sunat, m-a felicitat de ziua mea. Am sunat-o înapoi, am vorbit, urmează să ne vedem la început de ianuarie”, a subliniat Nicuşor Dan.

Nicuşor Dan a mai arătat că el şi-ar dori că USR o să îl susţină.

”Dacă se va întâmpla să mă susţină foarte bine, dacă se va întâmpla să nu mă susţină, de asemenea foarte bine, suntem în democraţie”, a completat el.

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 Schimbări majore la pensii, ajutoare și contracte de muncă din 2026

2 Drumul Széchenyi, șoseaua legendară din Cazane înghițită de Porțile de Fier

3 Rareș Bogdan cere parlamentarilor să voteze uniformele obligatorii: „Școala nu este o paradă de modă”

4 Presa din Grecia, revoltată după afirmația ambasadoarei SUA legată de România / „Replica lui Guilfoyle care a înghețat cina de la Atena”

5 WSJ aruncă bomba / Ambasadoarea SUA la Atena ar fi revendicat debarcarea guvernului Bolojan